Kim, de Rudyard Kipling, e prima carte pe care-am citit-o în cadrul campaniei vALLuntar. Nu știam nimic despre ea înainte de a o comanda, doar numele autorului îmi atrăsese atenția. Kipling e cel care-a scris, printre altele, Cartea Junglei, o…
legaturi
-
-
Din lista aia a lui 2012, Praga a rămas pe dinafară. De două ori am făcut rezervările, de două ori le-am amânat, ultima dată, pentru o perioadă nedefinită. Acum însă mi-au mai rămas doar două variante și sunt obligată să…
-
Băi, deci oamenii nu ar trebui să facă promisiuni. Ar trebui să fie interzis prin lege să faci promisiuni. Că e în firea noastră, a deșertăciunii umane, să nu ne respectăm cuvântul dat, să nu ne ducem la îndeplinire promisiunile.…
-
Diminețile de noiembrie sunt, cu precădere, dimineți ale tristeții. Natura-și plânge apusul, cerul e greu de povara prea cenușiilor nori, sufletul e apăsat de melancolie, de dor, de frumusețea care se transformă-n întristare. Nu-mi plac diminețile de noiembrie. Nu știu…
-
… și nimeni nu-mi aparține mie. Nu, nu-i un post melancolic, nu-i nici o renegare a lumii întregi, e doar un gând de realitate ce-a pornit dintr-o vorbă spusă azi. Una care m-a făcut să râd, în prima fază, apoi…
-
Sunt lucruri pe care le învățăm de mici și nu le mai uităm niciodată. Cum ar fi mersul pe bicicletă – că tot e o preocupare de ordin primar zilele astea pentru mine. Pot să treacă ani de zile în…
-
Să recunoști când greșești mi se pare o dovadă de caracter, chiar dacă nu e cel mai ușor lucru de făcut. De greșit, greșim, e clar, doar suntem numai oameni. Dar de ce n-o și recunoaștem, uneori nici măcar față…
-
Tu treci indiferent (faptul că totul e FĂRĂ intenţie nu scuză şi nu face vinovăţia mai puţin reală) pe lângă o zi importantă a unui om căruia îi eşti drag şi apoi, pe stradă, pe lângă tine trece cu indiferenţă…
-
Sângele apă nu se face, cică! Păi, ba se face. Că, de n-ar fi aşa, n-ar exista părinţi care le întorc spatele copiilor imediat ce-au uzat de „dreptul” lor de-a procrea. Eu am crescut cu tată vitreg. De la 4…
