NU promisiunilor!

Băi, deci oamenii nu ar trebui să facă promisiuni.
Ar trebui să fie interzis prin lege să faci promisiuni. Că e în firea noastră, a deșertăciunii umane, să nu ne respectăm cuvântul dat, să nu ne ducem la îndeplinire promisiunile.
O să îmi ziceți că uneori neîndeplinirea unei promisiuni trece dincolo de voința proprie. Cum e în cazul sentimentelor, de exemplu. Degeaba îi promiți unui om că-l vei iubi o veșnicie și încă pe atât, când, de fapt, nu ai nici o certitudine legată de ceea ce vei simți mâine. Degeaba asiguri pe cineva de loialitatea, de prietenia pe care nimeni și nimic n-ar putea să o schimbe când, e de-ajuns o pală de vânt să distrugă ani de zile de apropiere.
Deci pot să fiu de acord că există circumstanțe atenuante pentru unele dintre promisiunile ce nu pot fi ținute. Alea legate de emoțional, de impalpabil, de ceea ce nu putem controla. Dar… mă gândesc la promisiuni care țin de rațiune, de propria voință, de cheful cu care te trezești dimineața.
Îi spui unul om – sigur, te ajut cu plăcere. voi fi acolo. îți voi da ceea ce ai nevoie. poți să te bazezi pe sprijinul meu. sigur, cu multă plăcere. ai încredere în mine. Te aștepți ca oamenii care spun un lucru, să-l și facă. Te gândești că, dacă azi e da, va rămâne da și mâine. Că un cuvânt spus are valoare chiar dacă nu e bătut în cuie. Că doar are parafa onoarei, a respectului față de sine și față de ceilalți.
Dar nu se întâmplă așa. Și scuze pentru promisiunile neținute vor exista întotdeauna. Mi se spune că eu trebuie să fiu mai flexibilă, că trebuie să-i înțeleg pe oameni. Nu pot. Nu atunci când de promisiunile acelea neținute depind multe lucruri. Multe rezultate. Nu atunci când o promisiune pe care un om decide să o facă uitată, afectează pe alții, mulți alții, când încurcă bunul mers al unor lucruri. Nu, nu pot să nu fiu categorică în astfel de cazuri.
Și cred că ar trebui să fie interzis să faci promisiuni. Pentru că trăim într-o lume în care cuvântul dat nu are nici o valoare.