” Există numai trei evenimente în viaţa unui om: naşterea, viaţa şi moartea; iar el nu ştie când se naşte, moare suferind şi uită să trăiască. ” Jean De La Bruyere, scriitor francez, 1645-1696 Când suntem înconjuraţi de moarte, ne…
oameni
-
-
Citeam zilele trecute pe situl Mâzgălicii, c-o melancolică şi tristă strângere de inimă articolul despre bunicul ei şi-mi ziceam – uite, chiar dacă acum nu mai e, i-au rămas amintirile şi clipele acelea petrecute împreună vor trăi veşnic în sufletul…
-
Nu, nu sunt superstiţioasă. Absolut deloc. O fi de vină mediul lipsit de astfel de influenţe în care am crescut, probabil. Mai degrabă mă amuză modul în care oamenii se lasă conduşi de aceste, să le zic, imaginaţii… Vineri, 13,…
-
Mâzgălico mulţumesc. De data asta răspund mai repede… 🙂 1. Când ai început să scrii online? Din motive tehnice, mult după ce s-a inventat peniţa ” online-ului ” dar nu atât de târziu cât să fie prea târziu. Cred. 2.…
-
Ridicăm mereu ziduri în jurul nostru. Pe unele le construim în mod conştient, cărămida cu cărămida, zicându-ne că ne sunt extrem de necesare, că doar în spatele lor ne simţim în siguranţă. Pe altele le lăsăm să crească în jurul…
-
Există iubiri imposibile sau doar iubiri pe care n-avem curaj să le trăim? 0
-
Încrederea. Cândva aş fi putut spune cu sufletul senin că cred atât de mult într-un om încât aş fi în stare să bag mâna în foc pentru el – stiţi voi, vechea zicală! Şi chiar aveam încredere. Nu ştiu dacă…
-
Lipsă de curaj, precauţie sau, pur şi simplu, comoditate? Când accepţi regulile (stabilite de alţii, fără ca părerea ta să aibă vreo importanţă) unui joc – un joc care, clar, nu iţi face plăcere, un joc cu care nu eşti…
-
„ Cocoşul cântă el, dar găina este cea care face ouă. ” – Margaret Thatcher, prim-ministru britanic M-a amuzat fraza aceasta. În esenţă, n-ar trebui să conteze cine cântă şi cine execută. Nu atunci când există conexiune clară între doi…
-
” FĂ o singură dată lucrul pe care ceilalţi spun că nu-l poţi face şi niciodată nu vei mai lua în seamă limitările lor. ” – Căpitanul James Cook, explorator englez, 1728-1779 Ştiu că este adevărat şi totuşi mă intreb…
