Cred că e în noi, în toți, nevoia asta de schimbare, de nou. Din varii motive, simțim nevoia ca lucrurile – uneori și oamenii – din jurul nostru să fie înnoite. Unele fete merg la coafor. Altele-și schimbă garderoba. Sau…
schimbari
-
-
Cum Puștiul n-a ajuns încă acasă, cum e o vreme numai bună de stat la căldură și cum simțeam nevoia să iau o pauză de la activitățile legate de Kids for Kids ce-mi monopolizează timpul, numai bine am făcut o…
-
Răsfoiesc din când în când filele jurnalelor adunate-ntr-un sertar, jurnale în care am scris ani de zile, de pe la 16 ani… unele dintre ele pline de gânduri goale, banale, fără cap și fără coadă, scrise doar să fie scrise,…
-
De ce e atât de nemilos timpul cu oamenii? Sau, poate, pur și simplu, oamenii sunt prea neglijenți cu ei înșiși și atunci timpul își pune amprenta într-un mod mai evident asupra lor? Întâlnesc des oameni marcați crunt de timp.…
-
” Toţi se gândesc să schimbe lumea, dar nimănui nu-i trece prin cap să se schimbe pe sine însuşi.” – Lev Tolstoi Şi totuşi, cele mai multe probleme de-ale noastre pornesc de la noi înşine, din interiorul nostru. Şi chiar…
-
Mă întreba, aici, Roşcăţica, dacă sunt adepta schimbărilor radicale. Şi m-am gândit atunci că am nevoie să fac o căutare, în memoria mea, şi a calculatorului, ca să pot exemplifica. Cred că nu, nu sunt adeptă a schimbărilor, cred că…
-
Ne dorim, de multe ori, să avem o altă viaţă. Îi privim pe ceilalţi şi, uneori, am vrea să fim în locul lor, ne spunem că ei sunt mai fericiţi decât noi. Că ei au mai puţine griji. Îi vedem…
