Daca tot sunt în zona asta, a amintirilor, i-am dat voie valului să mă poarte un pic mai departe în timp, până la momentul primului meu sărut. Aveam 16 ani şi jumătate. Eram o adolescentă timorată, cumplit de complexată şi…
sentimente
-
-
… în timp! Cu zece ani în urmă, parcă într-o altă lume. Şi e o altă lume. A amintirilor. Primul meu concert Iris – eu emoţionată, Cristi Minculescu obosit, poate sătul de-atâta lume. Au trecut un pic mai mult de…
-
Vreau să închei un contract de prietenie şi am nevoie de ajutor! Unele date ale respectivului act sunt clare: sunt două părţi implicate şi atribuţiile se vor împărţi în mod egal. Echitabilitatea e una dintre condiţiile esenţiale într-un parteneriat însă,…
-
Aşa mă simt şi eu azi, ca şi copacul ăsta. Simt o debordantă nevoie de deschidere, de apropiere, şi sunt oameni în jurul meu dar nu reuşesc să ajungă la mine. Solitudinea mă înalţă. Dar mă şi distanţează. Oi fi…
-
Mi se spune că nu e important cât de rău cazi sau cât de des ci esenţial e modul în care reuşeşti să te ridici. Să mergi mai departe. Să îţi păstrezi seninătatea şi dorinţa de viaţă. Să refaci resursele…
-
Renunţăm la lucruri vechi pentru lucruri noi. Le dosim în dulapuri şi ne prefacem sau chiar uităm că mai există. Le anulam utilitatea. Şi apelăm la lucruri noi. Care, neîndoielnic, ne sunt mai pe plac, le considerăm mai potrivite, mai…
-
Clar. E toamnă. Toamnăăăă… Frigul, pe cât de neaşteptat – oricât aş fi de conştientă că ăsta-i cursul firesc, toamna, aia rece, neprietenoasă, tot mă prinde nepregătită – pe atât de pătrunzător, mă trezeşte din ale mele şi mă obligă…
-
Postul ăsta e despre mine – despre cine sunt eu. Sau cum. Am fost întrebată de multe ori de ce mi-am ales acest nick – frmshk. De unde provine, e destul de clar – de la frumuşica. De ce l-am…
-
Oamenii din jurul nostru îşi au şi ei propriile nesiguranţe, propriile temeri, aşteptări şi neîmpliniri. De ce nu percepem în acelaşi fel nesiguranţele altora, de ce nu le simţim ca pe ale noastre? Cei din jur ni se par mai…
-
” Nu există prilej mai minunat pentru dăruire decat să poţi da, zi de zi, tot ceea ce ai mai bun şi mai minunat unei fiinţe cu sufletul deschis. ” – Tagore Ce faci când simţi nevoia să oferi dar…
