Oamenii din jurul nostru îşi au şi ei propriile nesiguranţe, propriile temeri, aşteptări şi neîmpliniri.
De ce nu percepem în acelaşi fel nesiguranţele altora, de ce nu le simţim ca pe ale noastre? Cei din jur ni se par mai siguri pe ei decât reuşim noi să fim pe noi, ni se pare că ei ştiu mai bine cum să facă faţă situaţiilor, că au o prezenţă de spirit mai stabilă, că-şi găsesc mai uşor portiţe de ieşire din momente dificile. De multe ori se întâmplă să-i vedem pe cei din jur mai puternici decât sunt ei în realitate. Să nu ne dăm seama că, în spatele aparenţelor, se ascunde o luptă, poate, chiar mai crâncenă decât luptele noastre. Că şi ei se zbat să parcurgă un drum.
Dar nesiguranţele personale sunt mult, mult mai greu de gestionat. Ele sunt cele care ne fac să ne simţim slabi, ne închid într-un univers restrâns, ne izolează, ne dau sentimentul că… noi nu putem. Şi alţii pot. Sau pot mai bine.
Şi… de ce ne mulţumim întotdeauna cu mai puţin decât ceea ce ne dorim cu adevărat? Pentru că nu avem destulă încredere în noi sau n-avem destulă forţă pentru a lupta pentru ceea ce vrem?
Nu vorbesc acum despre ce şi cât merităm. Nici despre ceea ce reuşim să obţinem luptând. Ci despre compromisurile pe care le facem noi cu noi, cu aşteptările noastre. Ne dorim mult, ne mulţumim cu puţin. Vrem să ajungem departe şi, până la urmă, ne împăcăm chiar cu un pas de-abia urnit din loc. De ce incapacitatea asta? N-am obţine mai multe dacă nu ne-am mai hrăni cu „e bine şi aşa”?
Seară liniştită să aveţi!
0
Articol anterior
4 comments
pentru ca-urile-s multe si diverse si tot poate ca nu explica de ce-urile!
asa ca eu propun ca raspuns aici si pentru postul anterior o completare mica: pauza de acolo se referea la usoara slabire a rigorii personale, nu pentru ambiguizarea planificata a destinatiilor dorite ci pentru aprecierea realizarilor care sa-ti bucure moralul putin mai mult decat momentan. caci autoanaliza lunga, critica ce nu-si gaseste calea spre imbunatatire nu e deloc productiva asa
de asta ziceam, don’t think, just live, appreciate & enjoy small things that make us happy!
small things nu reda cantitativa dimensionare, ci aparenta simplitate din complexitatea lor!
pt ca-urile-s= pt ca (la plural) is=sunt! nu pomenesc de uri=dusmanii!
Nu „e bine si asa” ci „e mai bine asa”. chestie de nuanta.
Cred că te înşeli un pic. Ceilalţi nu sunt în egală măsură de nesiguri cum suntem noi. De fapt, realist vorbind, nici nesiguranţa mea nu este egală cu a ta deşi, aparent, ar putea să fie. Mi-am dat seama de asta acum câteva luni când, cu acceptul ei, am încercat să despic firul în patru cu o domnişoară care avea dificultăţi până la un punct asemănătoare cu ale mele. Discutând cu ea ne-am dat împreună seama că sunt unii printre ceilalţi care nu resimt deloc emoţiile şi nesiguranţa pe care le resimţim noi la fel cum nici noi nu resimţim emoţiile în mod identic.
Cât despre felul în care unii îşi pot masca nesiguranţa forţându-se să se afişeze în faţa celorlalţi precum cele mai puternice persoane din lume, nu pot spune decât că acestea sunt forme de supracompensare pe care psihoterapeuţii încearcă să le discute când sunt puşi în faţa unor pacienţi cu tulburări de personalitate. O carte a Irinei Holdevici tratează problemele astea într-un mod foarte competent.
Comments are closed.