„Priveşte drept înainte şi dacă ţărmul pe care îl cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea pentru tine, pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala.” – Cuvintele reginei Isabela pentru Cristofor Columb Oare de câtă îndrăzneală e nevoie pentru…
sentimente
-
-
Deşi s-a încăpăţânat iulie să pară octombrie dimineaţa asta e una într-adevăr senină. Doar soarele tronează pe cerul limpede şi îmbracă totul în lumină veselă de-ai zice că-s toate premizele unei zile reuşite. În care să faci lucruri. Lucruri bune,…
-
„Pentru om, cea mai mare minune este că trăieşte. Pentru om, la fel ca pentru floare, jivina sau pasăre, triumful suprem este acela de a fi cât se poate de viu. Oricâte ar şti cei nenăscuţi, nu au cum să…
-
În dimineaţa asta devreme, urâtă, ploioasă, după un somn neodihnitor, pregătită dar fără dorinţa unei noi zile, îmi plac versurile lui Blaga. Sper că şi vouă. Să vă facă ziua senină, să vă aducă un zâmbet, chiar surâs doar, pe…
-
„Prin sentimente, oricare, bune sau rele, atârni de oameni. Prin inteligenţă îi domini.” – zice Garabet Ibrăileanu. Asta înseamnâ că, dacă nu îi domini pe oameni, e pentru că esti prost şi, dacă nu atârni de oameni, e pentru că…
-
E greu de definit fericirea. Poate pentru că nu reuşim să o percepem în starea ei simplă, profundă. Poate, pentru că, căutând-o cu prea multă ardoare nu reuşim decât s-o înlocuim cu diverse surogate menite să-i ţină locul. Fericirea, clar,…
-
De ce continuăm să-i iubim pe oamenii care ne dezamăgesc? De ce ne rămân în suflet şi i-am ierta fără să clipim tocmai pe cei care lovesc mai rău în noi? E ăsta semn de slăbiciune? E dovadă de sentiment…
-
De ce nu ne suntem suficienţi noi înşine? De ce căutăm mereu apropierea altor oameni în care să ne investim sentimentele şi, de multe ori, când suntem printre ei, ne refugiem în singurătate? Nu una însingurată ci o singurătate între…
-
Ăsta chiar e un gând aiurea, la propriu. Dar s-a umflat în piept, a urcat pe gâtlej şi apoi, primind un bobârnac de la târfa asta pe care-o cheamă viaţă, a zbughit-o afară. Uneori îşi face loc în mine un…
-
Micul Prinţ – de Antoine de Saint Exupery. Am făcut-o cadou unui om. Cu drag, unui om drag. Şi am citit-o de două ori într-o zi. După ce-am citit-o prima oară am rămas cumva descumpănită. Eram suprinsă şi îmi ziceam…
