Ori s-au inversat rolurile, si-s eu cea anormală (bine, bine, știu perfect că nu mă încadrez în nici un segment de normalitate declarat, recunoscut, acceptat), în locul lumii, ori nu știu. Dar zău că anul ăsta nu mă doare sufletul…
sentimente
-
-
Azi, două lucruri m-au făcut să mi se zbârlească părul și să-mi tremure sufletul. De amărăciune. Și de admirație. Copilul ucis de câini în București. Am citit o grămadă de articole pe acest subiect și tot ce-am făcut a fost…
-
La o oră mică, ieri noapte, după ce făcusem o plimbare cu bicicleta, am decis că e momentul pentru ceea ce-mi dorisem de ceva vreme, dar, ori nu-i găsisem timp, ori nu credeam că-și are rostul… un borcan în care…
-
(i-am scris azi noapte, târziu, când el dormea liniștit lângă mine și mie nu-mi era somn la gândul dimineții ce urma și pe care vroiam mult să i-o fac specială, i-am scris dintr-o suflare ce aveam în minte și-n suflet…
-
Și vi-l prezint, în plină execuție a unei aprige sesiuni de sirtaki, pe tizul marelui maestru, Alexis Zorba… Marc Alexis! E ca și cum ar fi venit acasă, nu, atât de în elementul lui e!? Și e musai să arate…
-
M-am tot străduit zilele astea să mă întorc, mental, la o zi. Una simplă, frumoasă, perfectă. Una în care am simțit că toate, dar absolut toate, sunt așa cum trebuie. O zi în care grijile să fi fost undeva pitite…
-
Azi e despre Puști. Doar despre el. Despre dor de el mic, mic, fantastic de frumos. Despre el, minune de copil, seninătate și temperament, desigur. Despre el. Puștiul meu (nu-i al meu, de fapt, e al lui înșuși, e al…
-
Fotografia aceasta cu Puștiul stă pe biroul meu, la servici. La zâmbetul lui senin, copilăresc, mă întorc în fiecare clipă de răgaz. În privirea lui lipsită de griji mă afund de fiecare dată când simt că mă pierd, îndepărtându-mă de…
-
Nu țara e de vină. Oamenii. Și lucrurile merg așa de prost pentru că oamenii sunt RĂI. Răi, da, o spun cu sinceritate, cu tristețe și cu convingere. Nu știu dacă răutatea asta e în esența noastră, a oamenilor, sau…
-
Postul acesta e un fel de răspuns la articolul Ioanei, pe care am descoperit-o de curând și de atunci îi citesc cu regularitate articolele, îmi place mult modul ei de-a gândi, de-a percepe viața, de-a trăi, de-a visa și a…
