așa cum restartăm calculatorul, ar fi bine să o putem lua de la capăt cu multe dintre lucrurile din viața noastră. să dăm delete unor vorbe, să ne prefacem că nici n-au existat întâmplări, trăiri, dureri. n-avem cum. chiar dacă ne străduim să o luăm de la capăt, toate vin cu noi. și noi nu mai suntem aceeași.
despre anul trecut n-am apucat să mai scriu. poate încă mai e rost, sau timp, că-mi dorisem un articol în care să fie la un loc multe lucruri, acele multe pe care le-am trăit și n-au fost în zadar. nu știu. despre anul ce-a început, mi-e prea teamă să-l prind în plasa unor planuri, să-mi creez așteptări, să sper și să alerg înspre îndeplinirea unor iluzii. așa că, doar îl las să curgă.
scriu cu caractere mici, parcă mi-ar fi teamă de literele mari. nu înțeleg rostul, dar așa simt să fac.
teamă. repet zi de zi, în diferite contexte acest cuvânt. o fi cuvântul anului, că tot e la modă o astfel de alegere. poate. alături, desigur, de prea șifonatul deja – revino-ți.
cu siguranță 2015 va fi un an greu. nu-mi fac prea multe iluzii în această privință și nici măcar nu cer sau aștept sau pretind ca lucrurile să fie altfel. n-au decât să-și urmeze rostul.
aș vrea să scriu și despre frânturi de seninătate, dar încă mi-e teamă (!) că prea se pierd în paharul cu amărăciune și, deși-s mici și fragile, le țin strâns aproape de suflet, să mi-l încălzească.
între timp, copacul meu s-a îmbrăcat în haină albă. e trist și totuși, frumos.
13 comments
e trist, frumos, dar e drept… nu e puțin lucru.
an nou, restartat, cu bine!
uff, Oana, cum poți tu să vezi (și) ceea ce contează… 🙂
ne-o fi cumva. nu vreau să fiu pesimistă (dar cum să te ferești de ceea ce ești, de fapt?), însă nu (mai) vreau să mă îmbăt nici cu iluzii…
Pentru chiorii ca mine, lipsa majusculelor în special la începutul propoziţiei sau frazei e încă un impediment. Dar oare ce mai contează în lumea asta… Nici ziua de ieri, nici cea de mîine. Cea de zi… doar dacă ne-a umflat buzunarul – fie chiar şi cu iluzii sau speranţe.
N-am văzut pagina „Ce îmi doresc eu în 2014” sus în meniu timp de un an de zile. Poate de aceea nici nu ai ce scrie acolo, la timpul trecut. Sau ai? Dar dorinţe pentru 2015? „Fie ce-o fi” e moda secolului?
Clean up your mind and reboot it! 😉
nu, nu e pagina, nici nu vroisem să fie. mă gândisem să fie un articol cum e cel din 2013, de la cap, la coadă… vom vedea…
cât despre majuscule, un pic de răbdare, nu știu care-i ideea, dar…
my mind… e tare mult haos acolo. ce să mai zic?
Cheamă femeia de serviciu. Sau… mă rog… depanatorii. 🙂
Sper să nu te iei după trend-ul ăsta oribil de-a scrie numai cu minuscule. Crede-mă că nu pot citi corect un asemenea text, trebuie să reiau de fiecare dată cînd/dacă observ un semn de punctuaţie, ca să înţeleg aşa cum trebuie fiecare frază.
There is order in chaos. 😉
n-are nici o legătură cu vreun trend, e ca și cum mi-e teamă că n-am nimic important de spus, înțelegi? sau… nu știu să explic.
Unde e verticalitatea aia de care vorbeşte Oana mai sus? /:)
ăăă… la copac doar?!
Te înţeleg că-ţi place la orizontală – nu eşti singura :-” 😀 – da’ uneori chiar avem nevoie de verticalitate pentru a ne (re)defini şi a depăşi obstacolele, inclusiv cele construite de propria minte. 😉
Să ne abandonăm fiinţa datorită unei normalităţi… anormale? Să cedăm răului doar fiindcă a fost promovat la rang de „standard” al vieţii curente? Să urmăm turma? Nu, mulţumesc – prefer să mor pe cruce! Tu?
oare nu o fi stricând atât de multă verticalitate? tare încep să mă îndoiesc… și nu, nu în sensul glumeț pe care-l insinuezi tu… măcar de-ar fi așa, s-ar simplifica lucrurile.
dar mă lovesc zi de zi de ipocrizie și interese meschine și falsități și lipsă multă de coloană vertebrală… și nu pot să nu mă întreb dacă nu sunt eu anormală într-o lume normală. și mă mai și împotrivesc, pe deasupra. uff.
Vazusem undeva cuvintele astea: o mare linistita nu a facut niciodata un marinar iscusit. E musai sa fie furtuni, valuri neasteptate, vant din 5 directii. Si..vorba ta. Pentru ce sa ne facem iluzii? Viata este suferinta. Nu degeaba intram in ea plangand. Prima gura de aer o luam dintr-un strigat, dintr-un plans. Dar..suferintele si durerile au sens si scop. Altfel, vai, suntem atat de pierduti. Si ar trebui sa imbracam roba nihilismului 🙂
Eu sper pentru tine, Loredana, un an in care indiferent de zbuciumuri si situatii neasteptate, sa ti se imbarbateze sufletul, sa te calesti si calirea aceasta sa nu te faca un om dur, de piatra. Sper sa iti pastrezi gingasia si inocenta, idealismul..si sper sa gasesti o speranta care sa nu fie iluzorie, dar sa continui sa speri.
Ce frumos mi-ai scris!!! Mulțumesc. Cumva, mă gândesc că, deși e greu de înțeles, toate se întâmplă pentru ceva anume…
Anul ăsta… vom vedea. Sper doar… să nu fie încă un an. Doar încă un an.
🙂
Comments are closed.