38 de săptămâni și 5 zile

Zi de hotar azi.

38 de săptămâni și 5 zile, e timpul pe care l-a petrecut domnișoara dragon în burta mea, dospind acolo (ne)liniștită, foarte aproape de inima mea.

38 de săptămâni și 5 zile, e timpul pe care l-a trăit de când a urlat a sănătate prima oară, începând călătoria ei prin viață, descoperind și cucerind.

Ea e un fel de carte a vieții care se scrie pas cu pas. Am impresia că am mai citit-o odată, că deh, Puștiul are zece ani, mi se pare că știu ce urmează, dar, de fapt, la fiecare nouă pagină, privesc cu uimire înțelegând că asist la ceva absolut unic și minunat. Văd detalii care îmi umplu sufletul de bucurie și de iubire și mă simt norocoasă că pot să parcurg această carte a devenirii unui om. Creionez ici și colo, trasez linii tremurânde, mâzgălesc cu teamă și stângăcie, mai încerc să șterg, mai încerc să repar, mai adaug, mă mai dau câte un pas în spate să văd mai clar imaginea de ansamblu și fac tot ce pot ca părticica mea din această carte a vieții să fie cât mai de folos. Pentru ea, fiica mea.

E greu, da. O zic iar și iar, în fiecare zi de multe ori. Mă încovoi sub povara situațiilor cărora e musai de făcut față și râvnesc doar la liniște și calm și somn mult. Și-n același timp, e frumos. O repet fără număr. Mă uit la fața ei mărunțică și mi se topește inima. Când râde cu toată ființa ei că mă vede, când se trezește mirată din somn și mă îmbrățișează cu lumina din ochii ei, când caută sânul cu gura ei mică încercând să și zâmbească în același timp, când mânuțele ei strâng mâna mea să fie aproape, să simtă pielea mea… sunt zi de zi atât de multe momente în care mă simt binecuvântată fiind mama ei, încât… merg mai departe. Găsesc mereu resurse, energie, dorință de-a merge mai departe și de a accepta greul, ca un firesc. Și nu vreau nici să treacă timpul ca să fie mare mai repede, nu vreau nici să uit. Vreau să pot să mă bucur, să trăiesc deplin aceste file de carte alături de ea. Să fiu prezentă în prezentul vieții noastre împreună.

Pentru mine, cele 38 de săptămâni și 5 zile în care am purtat-o în burta mea, au fost probabil cele mai grele din viața mea. Încă mi se strânge stomacul când mi-aduc aminte diverse momente pe care le-am trăit. Încă port în suflet urme ale fricilor, durerilor, ale prea multor spaime. Sunt dureri care, sigur, vor fi cu mine mereu, poate doar mai calme, mai așezate. Dar celelalte 38 de săptămâni și 5 zile  care de când am născut-o, deși au fost grele tare, sunt un dar extrem de prețios, binecuvântat și întreg.

Cum e ea?

Suflețică. Bucurie. Extrem de pură. Cu miros de lapte. Prezentă.
Curajoasă. Un ghemuț. Curioasă. Alintată. Prietenoasă. Soră foarte iubită.
Liberă. Veselă. Privire albastră și adâncă. Activă. Exploratoare. Foarte răbdătoare.
Dragon. Piele catifelată. Roșcată. Cuceritoare. Dar al vieții. Armonie. Mărunțică. Aprigă.
Hohote de râs cristalin. Minune minunată. Prețioasă. Sensibilă. Copil din lapte și iubire. Unică.
Aproape 9 luni. Nemărginită candoare. Total încrezătoare. Pui de om bun.
Pe jumătate irlandeză. Frumoasă foc. Perfectă.

Așa, în 38 de caracteristici. Și încă de 5 ori înfășurată-n dragoste. Orla, fiica mea, la 38 de săptămâni și 5 zile.