9 dimineți de #festivalulbucuriei

Atât am trăit în această lună octombrie. Nouă dimineți, începute toate când întunericul se pierdea în lumina zilei. Dimineți pe drumuri, spre un loc sau spre altul, cu nerăbdare, emoție, teamă, bucurie, oboseală, frustrare, toate acestea pe rând sau amestecate, la grămadă.

Nouă dimineți foarte diferite. Acum, privindu-le cu ochi mai limpezi și cu minte mai odihnită, le văd așa cum au fost, speciale tare.

O primă dimineață, dinainte de începerea festivalului, a fost cu un zbor al balonului nostru, primul lui zbor în Maramureș. Dimineață de sâmbătă, 5 octombrie. Senină, molcomă, cu vânt atât de leneș încât zborul ne-a fost de abia o ridicare la câteva sute de metri și o coborâre la doi pași de locul decolării. Știți vorba aia, nici prea mult, dar nici prea puțin nu-i bine. Cam așa e și cu vântul, când vine vorba de baloanele cu aer cald.

Au urmat primele două dimineți pentru public, duminică și luni, cu zboruri programate pentru oameni care au venit din toate colțurile țării pentru a trăi bucuria unei aventuri în baloanele cu aer cald. Și au fost dimineți ba cu ploaie mocănească, rece, care se cuibărea printre toate straturile de haine, până-n suflet, demoralizând și obligând la resemnare, ba cu ceață deasă dușman de neînfrânt al zborului. Deh, cu cine să te cerți că plouă rece și trist, cu cine să te cerți că ceața e atât de deasă încât nu vezi la doi pași înaintea ta? A fost prima oară, în toți anii aceștia de organizare a festivalului de baloane cu aer cald când a trebuit să anulez o sesiune de zbor. Și am anulat cinci sesiuni în tot festivalul, de fapt, una după alta. C-așa a fost să fie.

Dimineața de marți, 8 octombrie, ne-a bucurat într-un final sufletele cu seninătatea ei, deși ceața s-a lăsat risipită tare greu. Și a fost zbor, primul zbor al festivalului, o mână de oameni fericiți cu experiențele trăite, noi, echipa, cu inimile un pic mai ușoare. Momentul acela când cerul e pictat în baloane cu aer cald, ușurează tot efortul, risipește dezamăgirile și umple totul în jur cu bucurie. E un fel de magie, zău. E ca și cum nimic altceva nu mai contează, am sentimentul clar în acele momente că știu motivul pentru care fac tot ce fac, pentru care merită toată nebunia.

Miercuri, 9 octombrie, deși nu aveam în program sesiune de zbor liber dimineața, am vrut să recuperăm zborurile anulate în zilele anterioare și să ne bucurăm de vremea potrivită. Așa că ne-a fost altă dimineață cu emoție multă, cu oameni faini și zboruri reușite. M-am bucurat atunci tare mult că, printr-o întâmplare, am trăit un zbor împreună cu câteva dintre fetele din echipă, ceea ce n-avem prea multe șanse, de obicei, fiecare fiind ocupată cu multe altele de făcut. Sergiu, mulțumim tare, grozav ne-a fost cu tine.

Știți cum erau toate diminețile noastre? Lungi! Mai lungi decât își poate cineva imagina. Trezire pe întuneric, primul lucru, privit pe geam, adulmecat vremea așa, la ochi, apoi tremurând, de frig și de emoție, pornit spre terenul festivalului cu întrebări multe strânse în cerul gurii, nelăsându-le să fie rostite, ba că prea era evident răspunsul, ba că încercam să mai menținem vie o speranță. Pe teren, ochi mulți întrebători, aceleași neliniști. Cafea aburindă, mereu așteptându-ne ( Cătălin, grozavă treabă să fii mereu primul acolo, să pornești luminile festivalului și să ne pregătești cafea!), ploaie, vânt, ceață, rouă, brumă, zăpadă pe crestele muntelui din fundal. Ședință tehnică, tăcere, așteptare, o liniște atât de apăsătoare și greu de dus. Mai grea decât rucsacul pe care-l căram zi de zi în spate, nu c-aș fi avut nevoie de ceva din el – e drept, aveam cu mine mereu tot ce-mi putea fi necesar la un moment dat – ci pentru că îmi ținea de cald, deși îmbrăcam toate hainele pe care le luasem cu mine de acasă și în plus aveam și jacheta groasă de iarnă primită împrumut – mulțumesc, Ghiuler. Așa, în frig și-n tăcere, ne bucuram de gustarea pregătită de femeile din sat, trezite și ele cu noaptea în cap ca să putem noi lua un mic dejun acolo, pe teren, înainte de zboruri. Vă zic, mâncarea aceea nu era doar gustoasă, ne ridica și moralul, ne încălzea și sufletele. Zacuscă cu fasole, jumări, brânzeturi de toate felurile, pâine de casă, dulceață, ceai cald. Mâncare adevărată, bună tare.

Joi, 10 octombrie, ne dorisem tare mult o dimineață specială, într-un alt loc din Maramureș, la Ieud, speram un zbor din curtea Mănăstirii și-am pornit la drum încă și mai devreme, pe la cinci dimineața. În convoi, toate mașinile cu baloanele cu aer cald, mobilizați toți, echipa, voluntarii, pasagerii și oamenii din comunitatea locală. A fost vânt prea puternic pentru baloanele cu aer cald în dimineața aceea. Un alt zbor anulat, dezamăgire, aceeași senzație de nedorită resemnare, de parcă te-ai fi certat cu cineva că vremea nu-i ok, dar cu cine… Și dimineața a avut frumusețea ei, cu grupurile de copii din Ieud care s-au bucurat să urce în nacele sau să întindă o anvelopă. Cât să simtă un pic magia baloanelor cu aer cald.

Vineri și sâmbătă ne-au fost dimineți pline, grozav de pline, cu vreme mai potrivită, zboruri reușite și cu oboseala care deja se acumulase bine, ni se cuibărise peste tot, se vedea în ridurile din jurul ochilor și în zâmbetele deși sincere, cam epuizate. Dar au fost diminețile frumoase, așa cum sperasem, cu împăcare multă și cu emoție și mai multă. Vineri am avut și un moment special când, la aterizare, am sărbătorit-o pe Kinga, cu zbor și tort și drag și bucurie.

Duminică dimineața, după ce seara de sâmbătă însemnase încheierea festivalului, pe terenul pustiu, la ora 8 dimineața, ne-am bucurat de un ultim zbor al câtorva baloane, rugasem câțiva piloți să rămână, să putem recupera din zborurile anulate, să mai putem împăca câțiva dintre oamenii care-și puseseră multe speranțe în această vizită în Maramureș, își doriseră mult să zboare și… știam că tare-i greu de dus o astfel de dezamăgire, chiar dacă rațional înțelegi că, deh, pe cine să dai vina?

Nouă dimineți au fost. Una după alta, nouă dimineți grele tare și frumoase tare. Atât de grele, că m-au pus la pat după terminarea festivalului, febră, frisoane, răceală de-aia cruntă. Și atât de frumoase, încât aproape nu pot să cred ce nebunie am construit la ediția din acest an, cu ce mori de vânt am luptat și ce-a ieșit de aici.

Prima dimineață cu balonul nostru 😀

Duminică dimineața, 6 octombrie, foto Lucas Șandor

Luni dimineața, 7 octombrie, foto Diana Cherecheș

Marți dimineața, 8 octombrie, foto Paul Bocuț

Miercuri, 9 octombrie, zbor cu fetele din echipă, mulțumim, Sergiu!

Joi, 10 octombrie, Ieud, foto Kinga Kalmar

Vineri, 11 octombrie, foto Diana Cherecheș – La mulți ani, Kinga!

Sâmbătă, 12 octombrie, foto Darius Cârmaci

Duminică, 13 octombrie, zbor de bun rămas

Gustările noastre de dimineață, foto Paul Bocuț

Să ne revedem cu bine! Foto Darius Cârmaci