Mi-am zis de așa de multe ori că n-am să mai fac o prioritate din oameni care-mi arată clar că sunt doar o opțiune pentru ei. Și totuși, ca și cum aș fi setată pe o frecvență defectă, continui. Continui să îmi îndes tot sufletul în palmele făcute căuș și să-l așez ofrandă în fața oamenilor care-mi par a fi… care doar îmi par a fi, fără să fie, de fapt. Și degisur, e vina mea, nu a lor.
Mi se spune că dau mult pentru că-mi doresc să primesc mult. La naiba, cum altfel o fi funcționând? Să n-ai nevoie de nimic, să nu-ți dorești nimic, astea or fi regulile junglei vieții? Să ferecăm ceea ce suntem, ceea ce avem, să înălțăm în jurul nostru ziduri zdravene care să ne ferească de orice furtună emoțională? Să nu dăm și să nu așteptăm să primim? Să fim roboți într-o lume robotizată, că deh, rotițele care se învârt au nevoie doar să fie unse și nu dor? Către asta duce drumul?
Mă împotrivesc, desigur. Cu tot ceea ce sunt, cu tot ceea ce simt mă împotrivesc și-mi pare nedrept să trăim într-o lume în care orice altceva e mai important, decât cum îi facem să se simtă pe oamenii de lângă noi. Sunt o idealistă? Azi mi-aș spune că sunt o proastă. Așa sec, pe românește. O proastă care crede în oameni. Și-n onestitatea deschiderii lor unii către alții. În cuvântul dat. În autenticitate. În drumuri comune.
Și deh, nu e ca și cum pot să iau vreo pastilă de indiferență și să merg mai departe. Mai consum niște bucăți de suflet, le mai las călcate în picioare, mai frâng niște încredere, mai ucid niște visuri. Și merg mai departe, așa fucked up cum sunt.
(o, da, știu bine că pentru toate alea bune, există și toate alea rele, sau invers, nici nu contează. nu-i nici negru, nici roz, totul. firesc. doar că… doar că nimic. sunt așa cum simt să fiu. fucked up.)
0
Articol anterior
4 comments
Ţi se spune că… şi că… Da’ tu asculţi la toţi proştii?!? >:)
It’s a fucked up world and you know it, so fuck them all and their dogs – we stay strong. >:D<
mda, io cam ascult. da’ și când m-oi sătura… ufff, numai s-apuc ziua aia!
🙂
da, e o lume fucked up. rău.
Pentru mine, idealul la care as vrea sa ajung ar fi … sa iubesc oamenii fara sa astept nimic in schimb (nici recunostinta, nici prietenie, nici respect, nici deschiderea sufletului lor catre mine).
A iubi oamenii nu e echivalent cu a-mi pune eu sufletul in palmele lor, ci a-i ajuta cand au nevoie (sufleteste sau material, sa fac tot ce pot in acel moment pentru ei), a ma bucura sincer pentru bucuria lor si a ma intrista pentru ei atunci cand trec prin momente mai grele.
Sufletul e o taina, sa nu-l dezvalui oricui, pentru ca te vei risipi.
Cred ca suferinta care vine odata cu dezamagirea e in mare parte din vina noastra. Nimeni nu este perfect si nu trebuie sa idealizam pe nimeni. Si noi facem multe prostii si dezamagim pe multi oameni, uneori nici nu stim asta pentru ca nu ne-am dat seama (ma gandeam acum la niste greseli de-ale mele din trecut, fata de prieteni de-ai mei si acum mi-e rusine, atunci n-am realizat nimic, ba mai mult, eu eram cea revoltata)
Este o melodie care-mi place mult (Florent Pagny – Savoir Aimer), mai ales datorita versurilor care spun exact ceea ce trebuie sa facem pentru a invata sa traim:
https://www.youtube.com/watch?v=g-gh2hIRhkc
(e in franceza, ii poti cauta pe google versurile si apoi sa le traduci cu google translate).
Sper ca nu ti-am creat senzatia ca ti-as da vreo lectie, sunt departe de idealul catre care tind. M-am gandit sa-ti scriu pentru ca te-am simtit dezamagita si revoltata si nu trebuie sa te gandesti ca nu merita sa-ti deschizi sufletul nimanui. E asa de bine sa-ti poti deschide sufletul, doar ca nu oricui.
https://www.youtube.com/watch?v=3KLw1rOtRgo
versurile sunt frumoase..mie-mi place si pasiunea si focul launtric al tipului..poate nu-i stilul tau, dar citeste versurile.
te imbratisez cu sufletul, L. sper sa fii bine.
Comments are closed.