Nu, nu despre cartea Francoisei Sagan e vorba. Ci despre viață, cu tot amestecul ei haotic de bine și rău și dulce și amar. Despre îmbrățișare de om bun, despre blândețe care mută munți, despre dojana venită din drag și grijă. Despre oameni, ca întotdeauna, despre oameni și emoții și tristețe.
Uneori, de multe ori, pentru totdeauna devine ieri. Ceea ce nu credeai că se va sfârși vreodată, ajunge să fie parte din trecut și vorbele mari rostite se pierd în neant. Obișnuim să facem promisiuni pe care nu le putem ține, nici măcar nu pentru că nu ne dorim, ci pentru că sunt unele lucruri care nu depind de noi, de voința noastră.
Uneori, de multe ori, niciodată ia locul prezentului azi, insinuându-se fără prea multe politețuri. Obligându-te să fii, fără să strivești, totodată, corola aceea de minuni a lumii, fără să ai pretenția ca soarele să se dea după râsul tău. Ceea ce nu credeai c-ai să ajungi să faci vreodată, faci. Sau simți, sau trăiești, sau crezi.
Cumva, tristețea și bucuria merg mână în mână. Ca doi prieteni buni, care se completează unul pe celălalt, doi prieteni care înțeleg că sunt diferiți și tocmai diferențele dintre ei sunt cele care-i ajută să se apropie, să-și fie de folos unul altuia. E drept și e firesc faptul că ne-am dori să ne trăim bucuriile fără s-avem parte și de umbre de tristețe. Dar probabil că nu-i posibil să fie alb fără negru, habar n-am, sunt de-astea, încâlcite, de-ale vieții și zău că viața întotdeauna bate filmul.
Măcar uneori îmi vine să le spun oamenilor că e multă bucurie și în tristețe, că oricum viața nu-i doar despre zbor, oricât aș vrea eu. Nu știu să învăț ușor lecțiile, dar măcar continui. Să învăț să pierd?! Și să-mi zic că e firesc și să te afunzi, cât și cum simți. Că e mai important să ai curaj să fii tu însuți, așa cum ești, vulnerabil, slab, atârnat de-un fir de emoție. Probabil că nici o eliberare nu vine fără o pierdere. Cred asta, da.
Așadar, bonjour tristesse!
Dar (și) cu bucurie. Și cu muzica lui Ibrahim Maalouf, zău că-i minunat de frumoasă și de tristă.

2 comments
Ma gandesc ca daca am fi vesnic fericiti, nu am mai reusi sa apreciem bucuria 🙂 , sau lucrurile marunte 🙂 .
Au revoir, jeunesse,
Bonjour, tristesse –
La vie s’habille toujours
En deux-pieces… 😉
Comments are closed.