M-am gândit mult la acest aspect. Ce anume iubim în oameni? Ceea ce vedem noi la ei sau ceea ce ei sunt cu adevărat?
Mi se pare că ni se întâmplă adesea să avem percepții destul de deformate despre oamenii care ne sunt aproape. Proiectăm asupra lor dorințele noastre, așteptările noastre și le conferim calități pe care, poate, nici nu le au. Vedem în ei bunătatea pe care ne dorim noi mult să o vedem și pe care sperăm să o revarse asupra noastră. Le atribuim generozitatea, sensibilitatea, atenția și implicarea care ne sunt nouă necesare, pe care ne dorim să le primim de la ei.
Nu-i vedem pe oameni așa cum sunt, ci așa cum ne-am dori să fie. Așa cum credem că avem nevoie să fie. Mai ales la început, îi învăluim în aură de magie și emoție și suntem dezamăgiți atunci când ajungem să-i vedem clar, dincolo de așteptările pe care singuri ni le-am creat. Nu e vina celorlalți, desigur, ci a noastră. Dar percepția deformată există și-și pune amprenta asupra interacțiunilor noastre sociale.
Cred că de-aici rezultă multe dintre conflictele pe care le generează relațiile cu ceilalți. Din nepotrivirea între ceea ce credem noi că sunt oamenii de lângă noi și ceea ce sunt ei, de fapt. Din nevoia de-a suprapune perfect cele două imagini. Și n-are cum să se întâmple acest lucru. Oamenii sunt… ceea ce sunt. Percepțiile noastre sunt filtrate prin prisma emoțiilor pe care ni le transmit, a sentimentelor pe care le avem, a așteptărilor și nevoilor noastre. Dar ei sunt dincolo de aceste oglinzi ale noastre. Sunt ei, alții, așa cum pot să fie. Cu bune, cu rele. Cu bagaje emoționale complexe, apăsătoare, cu emoții pozitive, dar și negative. Cu calități și cu defecte, ca fiecare dintre noi.
Să-i accepți pe cei din jur exact așa cum sunt ei, mie îmi pare imposibil. Cred că e necesar, măcar într-o anumită măsură să ne ajustăm unii după ceilalți, să netezim asperități, să găsim calea prin care să ne ajutăm unii pe alții fără să ducem eterne lupte de modelare a celorlalți după tiparele noastre.
Cum? Mă tot străduiesc să înțeleg și tot sper că o să-mi iasă să văd clar, să înțeleg, să accept, să nu anulez ceea ce sunt, dar nici să nu cer de la alții să poarte măști, să… prea mulți de să…
Să încerci mai mult să înțelegi, decât să fii înțeles. Uite o lecție bună.
1 comment
Chiar nu e usor sa intelegi, dar nu e imposibil, Baruch Spinoza a reusit:” I have laboured carefully, not to mock, lament, or execrate, but to understand human actions; and to this end I have looked upon passions, such as love, hatred, anger, envy, ambition, pity, and the other perturbations of the mind, not in the light of vices of human nature, but as properties, just as pertinent to it, as are heat, cold, storm, thunder, and the like to the nature of the atmosphere, which phenomena, though inconvenient, are yet necessary, and have fixed causes, by means of which we endeavour to understand their nature, and the mind has just as much pleasure in viewing them aright, as in knowing such things as flatter the senses.”
Comments are closed.