Numele meu pe o carte

Că-mi doresc să scriu o carte, e un vis pe care nici n-am avut curaj să îl transform din gând în cuvânt, l-am purtat în suflet de când mă știu, din copilărie când iubeam poveștile nemuritoare, din adolescență când umpleam jurnal după jurnal, în viața de adult când visurile și-au tocit din cutezanță și rațiunea și-a tot făcut loc, înghesuind prin colțuri de minte și de suflet, năzuințe și speranțe. Dar a fost acolo mereu, chiar așa, neexprimat, până i-a venit timpul să prindă contur în cuvinte.

Poate că drumul meu în viața nu-i despre a scrie cărți, poate că n-am ceva destul de important de spus, dar chiar de-ar fi să fie așa, cred că îmi sunt mie însămi datoare să-mi dau voie să sper, să-mi dau voie să cred în ceea ce-mi spune sufletul. Deocamdată mi-e bine că am putut să las să fie și cuvânt, nu doar gând.

Însă zilele acestea au ieșit din tipografie primele câteva sute din cele două mii de exemplare ale publicației care poartă (și) numele meu pe ea. Alături de cel al lui Peter Hurley. Focul viu.

O broșură bilingvă cu 68 de pagini care cuprinde o călătorie de șapte ani către cultura tradițională a României.

E și numele meu acolo, dar nu e creația mea. Sunt omul care a pus umărul – și mintea și sufletul – la aducerea împreună a informațiilor, la modelarea înspre forma pe care a luat-o acest material, la consolidarea încrederii că acest proiect e necesar, am muncit într-un mod intens și epuizant la realizarea ei, dar efortul și încrederea, mai ales acest crez puternic, grandios tocmai prin imperfecțiunea lui, prin obstacolele care ies mereu în cale, prin toate elementele care-l formează, sunt ale lui Peter, irlandezul care merge pe un drum deloc ușor, dar, cu o minte sclipitoare și o viziune revoluționară, cu o încredere puternică în oameni și în cauza lui, continuă. Zi după zi, an după an.

Focul viu. E un material prețios, o bijuterie pentru toți cei care vibrează la ideea de întoarcere către tradiții, către origini. E despre Maramureș și despre ceea ce avem prețios aici, despre focul viu din vatra fiecărui sat, un foc care de-abia mai pâlpâie, dar e încă acolo și eforturile de a-l menține aprins sunt și necesare și justificate. E despre parcursul de șapte ani ai proiectului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, despre planul pentru ediția din acest an, despre modul în care oricine poate să se implice și să sprijine acest demers.

Cultura tradițională e ceea ce ne definește și ne dă o identitate. Sunt recunoscătoare să fiu parte din acest proiect, să fie (și) numele meu pe această publicație, e o răsplată a implicării și a efortului, dar, mai ales, simt că e ceva special ce pot să dăruiesc lumii.

(mai jos doar câteva pagini, în curând o să fie disponibilă și în online. mulțumim, cu recunoștință multă, tuturor celor care și-au adus aportul la realizarea ei, fotografilor și în special lui Florin, responsabilul pentru grafica minunată)