Cinci ani. De când viața mea a luat-o pe o altă direcție. Cea bună, aș zice, deși nu știam atunci, desigur. Mă simțeam așa, amorțită, după prea multe furtuni vijelioase, cu mare nevoie de-a mă ancora de ceva. Și mi-a ieșit în cale, într-un mod de-ăla de life changing, SkirtBike și ideea de-a organiza și la Baia Mare acest eveniment.
Se pare că sunt azi tocmai cinci ani de când am dat pentru prima oară un interviu pentru o televiziune (e și înregistrarea video în acest link), despre primul eveniment organizat vreodată de mine. Mi-aduc aminte ziua aceea. Nu știam nimic, despre cum dau pe sticlă, despre cum să stau, cum să râd, cum să vorbesc, cum să-mi stăpânesc emoțiile și tremurul. Al sufletului și al glasului. Am avut noroc atunci – și de atunci – de o fată faină care-a făcut ca totul să pară simplu și firesc. Și-a fost interviul acela despre frumos și drag de-a organiza, fără experiență și cunoștințe despre ce înseamnă lumea organizărilor de evenimente, un ceva binevenit în comunitatea locală.
Și-au trecut cinci ani. Îmi pare mult și îmi pare puțin. Dacă privesc la anii aceștia și la ce-am făcut în decursul lor, îmi pare că ceea ce-a fost înainte de acești cinci ani nu-mi aparține, e o viață care vorbește despre altcineva, nu despre mine. Pare c-am început să trăiesc tocmai în momentul, sau după perioada în care am pierdut aproape tot ceea ce puteam să pierd, într-o viață de om chiar. Și mă regăsesc în ceea ce am făcut în acești cinci ani și înțeleg bine că era, că este încă, drumul de care aveam nevoie.
Drum către mine însămi sunt acești cinci ani, drumul pe care sper mereu că reușesc să fiu, ca să aibă sens și rezultate. Cinci ani cu cinci ediții + ediția a șasea care se va întâmpla curând, de Skirtbike Baia Mare, trei ediții de Balloon Fiesta și-o a patra ediție care-a prins aripi anul acesta, două ediții de Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, unde-am intrat acum doi ani voluntar și-apoi am plonjat cu totul anul trecut, două ediții de Kids for Kids, un proiect umanitar care a adus multă bucurie. Așadar, de la SkirtBike, din vara lui 2012, drumul meu a dus în această direcție nouă din viața mea, tot către oameni și ceea ce pot să fac pentru alții, tot către proiecte organizate cu și pentru comunitatea în care locuiesc. Și sunt cinci ani cu atât de mulți oameni noi intrați în viața mea, atât de multe lecții și atât de multe drumuri făcute, atâtea piedici și atâtea zboruri, atâta viață în cinci ani.
Zău că-i fascinant să văd aceste urme ale pașilor mei din acești cinci ani. Zău că viața are un mod extrem de interesant – și neînțeles, și greu și frumos totodată, și copleșitor și sufocant – de a așeza lucrurile exact în matca lor. Zău că tare sunt recunoscătoare chiar și pentru această oboseală pe care o simt în fiecare clipă a prezentului meu și care, știu, o să-mi slăbească strânsoarea doar cândva prin toamnă. Că, zău, are sens.
