Săptămâna viitoare plec într-o tură pe munte. În Munții Rodnei, având ca țintă Vf. Pietrosul ce are înălțimea de aprox. 2300 m. E prima mea ieșire la nivel… serios, să-i zic așa. S-a adunat o echipă – a unei asociații de eco-turism – destul de mare, vreo 20 de oameni, cam toți obișnuiți ai muntelui și pornesc în tura de Rodnei pe care o fac în fiecare an, în luna iunie.
Cu ei m-am hotărât și eu să merg. Și, cu cât timpul de plecare se apropie, cu atât cresc emoțiile. Conștientizez. Și mi-e teamă de multe și în același timp e în mine un entuziasm și-o dorință de-a face lucrul ăsta ce depășesc teama sau, măcar, o țin mai sub control.
Deci, mi-e teamă de șerpi, e clar. Viperele cică sunt la ele acasă pe acolo. Sincer, nu știu dacă teama asta e una reală și mi-e frică de târâtoarele astea la propriu sau e ceva psihic și mi-e teamă de ideea de șarpe, de fapt. Na, cine-o fi știind? De-o fi să-și facă un exemplar de ăsta de cap cu mine, o fi însemnând că până aci mi-o fi fost drumul, nu? Apoi, mi-e teamă de faptul că ei sunt cunoscători ai muntelui, că le e familiar traseul, că știu ce-i așteaptă și eu nu. Și mai mi-e teamă că o să le car pe toate ale mele, grijile, probleme, frustrările și toate tâmpeniile ce-mi aparțin, cu mine.
Ce-mi doresc de la tura asta pe munte, nu știu prea bine. Nu vreau să am așteptări. Vreau să plec, să întorc, zilele alea, spatele la toate, și să fiu eu cu mine. Și cu rucsacul greu pe spate. Și cu aparatul foto. Și niște ciocolată. Și cam atât. Dar o să pot să mă detașez de toate?
Oare ce-o să găsesc pe munte, ce ziceți?
0
Articol anterior
7 comments
Dacă vrei curea de ceas ori sandale din piele de şarpe, există alte modalităţi de a le procura. 😆
Las’ că şi Eva a picat în păcat din cauza şarpelui. Numai că lumea vorbeşte că nu mărul ar fi de vină, ci un anume fruct pipian caguama care mai creşte doar prin Guatemala. Slabe şanse să dai de aşa ceva pe munte… 🙄
Hmm, împrimeurile astea de-animale chiar nu mi-au plăcut niciodată… acum, dacă mă gândesc bine, parcă n-ar fi chiar rău de tăbăcit niște piele de animal… animal de om, aș zice.
Cică doi şerpi, tată şi fiu, alunecau linştiţi prin pădure. La un moment dat ăl’ mic întreabă:
– Tati, noi sssîntem ssserpi veninosssi?
– Da, tati, sigur că da, răspunde tatăl cu mîndrie. Da’ de ce întrebi?
– Păi… tocmai mi-am mussscat limba! 😯
Oare de ce ţi-o fi ţie frică de şerpi… viperă ce eşti!? 😛 Auzi la ea: „animal de om”… nţ nţ nţ… 🙄
raspuns: un timp petrecut altfel, in aer liber, escaladand inaltimi, drumetind, aventurand (doar daca admitem verbalizarea lui adventure), aerisind bine plamanii, clatind bine ochii si mintea in sensul benefic psihologic, neutru din planul de interes relational cu iz conflictual cu statutul conjugal. deci doar de bine. ar mai fi o variabila, aceea e starea vremii, dar si acolo, indiferent de starea ei, din moment ce s-a decis cu echipa ca veti merge, natura e admirabila mereu. accesibila nu chiar oricum si nici oricat, dar in sine faptul de a fi acolo cu toti e benefic tare. have fun! 🙂
distractie placuta si sa aduci poze multe 😉
Nu ştiu dacă vorbele mele o să-ţi sune a încurajare dar, în vara 2008, în vreo 7 zile, am ajuns din Dealul Ştefăniţei până-n pasul Rotunda, fără să dau de vreun şerpişor pe drum. Dacă vrei să te legi de faptul că pe creastă şerpii pot fi mai puţin tentaţi să se plimbe, îţi spun şi că m-am deviat spre Cascada Cailor care se află destul de jos ca altitudine. Apropo! Dacă ai ocazia să treci şi pe la ea să ştii că merită!
În altă ordine de idei, poţi trece şi prin Suhard cândva dacă ai ocazia.
Problemele si grijile nu au ce cauta pe munte, trebuie sa ramana acasa sau sa dispara definitiv. Relaxeaza-te si profita de tot ceea ce muntele ofera. Distractie placuta! Nu uita sa iti iei bocanci buni. 😉
Comments are closed.