Gata. M-am întors. Două zile pe munte. Refugiul Arcer. Munţii Ţibleşului.
Nu vă pot transmite mirosul ploii pe munte, nici sunetul apelor din văi sau plânsetul vreascurilor arzânde în focul nopţii. Nu vă pot explica nici cum e să te trezeşti dimineaţa sus, pe munte, într-un nor supărat, mohorât şi plângăcios. Sau cum e să păşeşti pe urmele proaspete ale unui urs şi să te înfrupţi cu mure. Şi pozele nu pot exprima trăiri, emoţii, eforturi sau satisfacţii. Dar sunt momente imortalizate şi e tot ce poţi să iei cu tine de pe munte. Amintirile.
Pornire. Călduţ, vânt slab, vreme numai bună de urcat.
La baza muntelui în îmbrăcăminte de vară.
În scurt timp, ploaie măruntă. Pelerină şi-o cocoaşă de rucsac.
Văi, şi dealuri, şi ceaţă. Şi aer bun, bun.
Tandem pentru o viaţă. De sute de ani, înainte, probabil.
Vizibilitate? Zero. Ceaţă deasă s-o tai cu cuţitul.
Înălţimi. Şi imagini indescriptibile.
Grădina zânelor. Un colţ de rai înconjurat de pereţi de stâncă.
Adăpost de pustnic. Paznic al zânelor, probabil.
Merişoare. La ele acasă.
La adăpostul focului de seară.
Iar merişoare. În bere, de data asta.
Refugiul Arcer. Adăpost de noapte.
Drumuri de munte. Cu urme de urşi pe ele.
Mure. Multe, dulci, numai bune de savurat.
Pădure. Şi frig, şi tăcere. Şi câtă frumuseţe.
Mărgăritare. Iarba înnobilată de ploaie.
Şi frăguţe. Puţine, cât să le adulmeci parfumul.
Salamandre. Liniştite, asortate, plimbăreţe.
Toamnă.
15 comments
Ai descris o lume-ntreagă autumnală în imagini. Cuvintele sunt de prisos.
Să-ţi fie ploaia aducătoare de blânde amintiri de munte!
Mulţumesc. Drept e că se resimt cam dur, fizic, zilele astea două dar… ce mai contează? A meritat.
Bine ai revenit! 🙂
Bine am revenit. Nu funcţionez la parametrii normali – ce-o fi normal? – vreo câteva zile şi sper să n-o păţesc cam rău, plămânii mei se încăpăţânează să îşi facă simţită prezenţa dar… asta e.
Să sperăm că e doar diferenţa de presiune a aerului şi nu vreo viroză sau ceva, mai ales că e şi puiul de om prin preajmă şi n-am vrea să păţească şi el ceva adiacent. Io-s alături de tine, să-ţi fie bine! 😉
Da, știu. Se pare că e ok, doar efortul fizic resimțit. Cam profund. 🙂
Mulțam. Mult.
Aşa să fie! Stai totuşi alertă. 😉 Te pup!
Cred ca ti-ai incarcat inima cu linistea si frumusetea muntelui… Superb!
Când eşti acolo, tot e ce aici, e aici. Ai doar ce e acolo. Şi e bine. Când te întorci, tot ce e aici te aşteaptă. Şi o iei de la capăt. Dar ceva rămâne, în suflet. Nu ştiu să îţi explic ce. Şi asta contează.
Frumos, frumos de tot. Si noi am urcat de cateva ori pe muntii de langa oras, dar mi’as dori sa fiu deasupra norilor, macar o data.
De la dorință la faptă e numai un pas. Și de ce să nu îl faci? Merităăăă!
In plac mult fotografiile facute in ceata, dar salamandra m-a fermecat cu totul. Nici nu stiam ca avem si noi asemenea frumuseti.
Ei, și câte și mai câte avem… puii de salamandră erau și ei simpatici. Îmi venea să-i aduc unul puștiului… dar, după cum zice cineva… de pe munte duci cu tine doar amintirile, acolo ai voie să lași doar urmele pașilor și tot ceea ce poți să omori pe munte e timpul… 😛
Poti sa bei bere „di ceea”, cu gust de detergent?…
Măi, se pare că pot. Oare ce-o fi însemnând asta? 😛 Chiar îmi place. Că n-are gust de bere. Și așa beau și eu alcool. De 4%.
Comments are closed.