Nu vreau să vină iarna, știți bine că nu îmi place și totuși, vreau să învăț să nu îmi mai fie teamă de ceea ce nu pot stăpâni.
Ah, aș vrea așa de multe. Cel mai mult, în clipa asta, aș vrea să pot să fiu copil. Să las mâna mamei – așa cum face puștiul, spre marea mea surprindere, de o vreme – să mă mângâie seara înainte de culcare. Și să nu existe griji, responsabilități sau întrebări. Doar gândul la joacă, dorința și entuziasmul de-a descoperi lucruri, de-a trăi senin, limpede.
Când suntem copii, vrem să fim adulți, mi-aduc aminte cu câtă disperare vroiam să treacă timpul, să fiu mare. Adulți, ne-am întoarce oricând la copilărie. Dincolo de teamă, dincolo de temeri. Și cât de puțin ar mai conta, copil fiind, că vine iarna sau nu. Dimpotrivă, doar bucuria și-ar face simțită prezența.
Cât e de greu să fii adult. O fi pentru că se cuibărește iarna în suflet?
0
Articol anterior
2 comments
Ca si tine cand eram copil voiam sa ma fac mare. Ba de multe ori abia implineam o varsta si o ziceam pe urmatoarea. Acum ce n-as da sa mai am iarasi 8-9 ani si grijile mele sa constea in dusul la scoala si facutul temelor.
Si copiii pot avea iarna in suflet…. din pacate.
Nu intotdeauna ne putem alege anotimpurile…
Comments are closed.