Mi se tot spune că animalele demonstrează cel mai clar loialitatea. Dar eu lecția asta nu o știu pentru că nu pot, nu știu să mă atașez de animale – nu mai are rost să caut motivul, lucrurile stau așa cum stau. În schimb, mă atașez de oameni. Da, probabil că o fac exact așa ca și câinii fără stăpâni care se bucură când cineva le demonstează grijă sau înțelegere și atunci își oferă toată loialitatea, necondiționat. Sperând doar că vor fi iubiți.
Încerc să privesc în urmă și să văd când, cum și de ce am demonstrat eu loialitate de-a lungul anilor. Față de orice, de lucruri, de oameni, de vise. Mi-aduc aminte că am încercat să rămân loială fiecărui vis care mi-a cucerit sufletul. Că le-am dăruit oamenilor bucățele din mine și-am sperat că lucrurile vor rămâne la fel mereu. Că n-am renunțat, de multe ori, nici atunci când am fost obligată să renunț. Și totuși, dintr-un alt unghi, s-ar părea că sunt multe lucrurile pe care le-am lăsat să dispară, oameni pe care i-am lăsat să plece, vise pe care le-am uitat. Și atunci? Unde mă situez? Adevărul e că vreau tare mult să cred despre mine că sunt un om loial. Că odată ce m-ai câștigat de partea ta, acolo rămân. Și găsești în mine sprijin și pot să fiu ceea ce ai nevoie. Vreau să cred că sunt consecventă, că merg pe un drum nu pentru că sunt doar încăpățânată ci și pentru că îmi asum alegerile, că le sunt loială.
Sentimentul ăsta de loialitate… de ce ia naștere în noi, cum se dezvoltă? Ne e necesar pentru că senzația de apartenență ne e necesară? Pentru că nu știm, nu vrem să mergem solitar pe cărările vieții, pentru că mocnește în noi o veșnică nevoie de a împărtăși, de a trăi lucrurile cu alții, de a fi apreciați, iubiți?
Ce credeți despre loialitate, mai există ea sau e doar un termen desuet?
0
Articol anterior
4 comments
E. Inca. Desueta si ….
Dar mersu’n fusta pe bicicleta’…what’s up?
Mie imi place mai mult matematica…
Si uneori, daca mi se demonstreaza, accept ca unu plus unu fac trei.. Atunci cand stiu ca 1+1 egal doi nu-i „suficient”….
Despre loialitate” vorbeam. Despre orice fel de loialitate.
Loialitatea există, și a existat întotdeauna, pentru că e înscrisă în miezul ființei noastre, încă de la naștere, alături de celelalte valori universale. Kant spune (și eu îl cred, pentru că îl simt) că omul se naște cu niște ”categorii a priori”, adică, cu niște valori universale întipărite în el; tot ceea ce noi numim ”elemente pozitive” și chiar talente. Filosofia creștină spune și ea același lucru în alte cuvinte: că omul are în el ”chipul lui Dumnezeu”, adică, toate calitățile pozitive în germene. Acest ”chip” îl au chiar și cei mai mari criminali, doar că ei aleg să nu-l manifeste…
Deci, aceste categorii, sau valori, cum ar fi: binele, adevarul, dreptatea, lioalitatea, etc. pot fi dezvoltate pe parcursul vieții, sau înnăbușite. Dar chiar și cei mai egoiști oameni, care au ales calea binelui propriu în dauna celorlalți, tot simt că există aceste valori, și uneori, ceea ce numim ”conștiință” îi înștiințează strașnic că s-au abătut de la ele.
Cu atât mai mult oamenii sensibili și bine-intenționați, vor simți nevoia să pună în practică ceea ce se află înnăscut în ei ! Uneori, nici ei nu vor ști de ce fac unele lucruri ”la modul corect”, atunci când pe ei îi dezavantajează. Nu știu de ce sunt loiali, de ce rămân loiali… Pare o prostie, conform valorilor societății, sau chiar propriei experiențe, și totuși… E ceva în ei care le spune că nu pot face altfel.
Și eu am simțit acest lucru, încă din adolescență (și poate, chiar mai dinainte), când încă nu aveam bine statornicite valorile creștine căpătate prin educație. Dar era ceva în mine care nu mă lăsa să fac lucrurile altfel decât ”bine”, ”corect”.
E bine că ne punem întrebări, poate că până la urmă, vom afla și răspunsuri ! Care, poate vor fi altele decât ne așteptam…:) Și mai bune !
Loialitatea pare uneori o nebunie in lumea de azi, si trebuie sa o camuflezi bine ca sa nu pari penibil. Si eu sunt loiala viselor mele, chiar daca nu au devenit si nu vor deveni vreodata realitate. Caci ce legatura are loialitatea cu lumea reala?
Loialitatea nu este un termen perimat. Vorbind despre vise, raman in transa loialitatii atat timp cat pot visa, inca nu am incetat. Gandindu-ma la suflet, pastrez in el elementele ce ma arunca in campul pozitiv. Iar cand simt caldura, nasc idei pentru a intocmi harta ce contine drumuri numite sentimente.
Cu pasi rari necadentati, se dezvolta ea, loialitatea.
Comments are closed.