Pentru ce, ce câștigi?

E întrebarea care mi s-a pus de cele mai multe ori în decursul acestui an. Și-n seara asta, încă o dată. Pentru ce, ce câștigi?
Le povestesc oamenilor despre proiectul Kids for Kids. Se uită mirați la mine, nedumeriți față de entuziasmul cu care le prezint lucrurile (mda, greu mă mai opresc atunci când vorbesc din suflet despre ceva) și prima întrebare care le răsare de pe buze este… tu ce câștigi?
Cum să le explic că, după toate obstacolele care m-au îngenunchiat în ultimii ani, după toate urmările cărora trebuie să le fac față zi de zi – și credeți-mă pe cuvânt, nu sunt nici din alea superficiale, nici de trecut cu vederea – ceea ce primesc e infinit mai mult decât ceea ce dau? E viață, cum să vă explic? E viață…
Anul ăsta, cele trei proiecte  – SkirtBike, Balloon Fiesta și Kids for Kids – mi-au dat, îmi dau, exact acel lucru de care aveam cel mai mult nevoie. Sentimentul că pot. Posibilitatea de a-mi demonstra eu mie că sunt capabilă să ies din întuneric, că sunt capabilă să mă adun și să merg mai departe, că pot. Și da, știu că pot, știu că sunt capabilă și, deși lupt cu extrem de multe nesiguranțe, deși mă zbat în mocirle de amărăciune și tristețe, merg altfel pe drumul pe care viața mi-l croiește. Fac pași, uneori nesiguri, alteori greșiți dar, cu siguranță, nu stau pe loc. Și atunci? Cum să întrebi ce câștig?
Proiectul acesta, Kids for Kids, are o traiectorie cum nu îmi imaginam atunci când am pus pe hârtie prima oară ideea lui. E ca o avalanșă pe care n-o puteam anticipa. Și îmi cere tot timpul, toată energia și îi sunt dedicată exact așa cum s-a întâmplat și cu celelalte două proiecte ce s-au lipit de sufletul meu și, poate, un pic mai mult. Pentru că e… praful meu de stele.
Deci nu, nu câștig nici un leu muncind la proiectele astea și tot ce am făcut, tot ce fac e voluntar, pentru că așa vreau să fac. Primesc, în schimb, apropiere de oameni frumoși, enorm de multe lecții de viață, porți deschise spre alte orizonturi, sentimentul că lumea are o parte pentru care merită să lupți, primesc trăire – ahh, la ce cote ridicate! -, primesc satisfacțiile lucrului bine făcut și primesc speranțe. Speranțe care-mi fac sângele să clocotească de dor de viață.
Magazinul meu de vise funcționează și pentru mine ăsta e un câștig ce nu poate fi contorizat. Pentru că primesc viață. Plină, vibrantă, adevărată. Vi se pare puțin, inutil sau insuficient de justificat dacă nu e prin câștiguri materiale?