Nu-mi plac oamenii. Mda, ştiu, am o mare problemă.
Adică, nu-mi plac mulţi dintre ei. Din ce în ce mai mulţi…
Nu-mi plac bărbaţii care se scarpină, pe stradă, cu dezinvoltură, în partea lor cea mai intima. Testiculele of fi, nu?
Nu-mi plac femeile care fumează pe stradă. Şi aruncă chiştoacele de parcă ar fi cel mai natural şi normal lucru să le scape din mână exact când şi unde au terminat ţigara.
Nu-mi plac bărbaţii care scuipă pe stradă. Bine, nu-mi plac bărbaţii care scuipă oriunde. Pe stradă mi se pare greţos.
Nu-mi plac femeile supraponderale (de ce-s aşa, e altceva) care se îmbracă cu haine super extra mulate de parcă ar avea măsuri ideale.
Nu-mi plac bărbaţii care cred că puterea lor de seducţie creşte proporţional cu kg de muşchi de pe ei. Şi au impresia că nimic altceva nu există.
Nu-mi plac femeile care vorbesc ca la uşa cortului, şi-o fac în public, cu voce ascuţită şi stridentă şi gesturi deranjante.
Nu-mi plac bărbaţii care nu se mai sinchisesc să cedeze locul lor unei femei într-un mijloc de transport în comun. Bărbaţii care nu mai ştiu să fie gentili.
Nu-mi plac femeile care pupă acolo unde scuipă. Adică, pe faţă sunt prietene (de-alea intime, clar) şi când se întorc cu spatele totul e numai ranchiuna, invidie şi răutate. Pură.
Nu-mi plac bărbaţii care le vorbesc urât femeilor, le bruschează şi le tratează ca pe nişte accesorii fără să le pese că sunt în public. Cred că rufele se spală în intimitate.
Nu-mi plac femeile care, în lupta lor pentru egalitate, uită să fie femei şi se comportă mai masculin decât bărbaţii, încercând doar să domine.
Nu-mi plac bărbaţii care cred că o conversaţie cu o femeie e formată doar din aluzii sexuale. Eventual condimentată cu pipăieli pe fund.
Nu-mi plac oamenii cu pretenţii de inteligenţă dar care nu ştiu nici să scrie sau să se exprime corect. Şi de reguli simple de bun simţ nici n-au auzit.
Nu-mi plac oamenii şi telefoanele lor care sună în mii de feluri, de la manele la muzica clasică (asta vrea să fie dovadă de cultură muzicală???), de la fluierături la sirene de poliţie.
Nu-mi plac oamenii care nu se obosesc să spună ” mulţumesc” sau ” cu plăcere”.
Nu-mi plac oamenii care nu mai ştiu să fie loiali.
Şi lista e încă lungă… cum să nu te izolezi când trăieşti într-o astfel de lume?
0
Articol anterior
9 comments
problema e ca izolarea e doar o iluzie.
Pai da, e iluzie. Pentru ca in realitate de oameni avem nevoie ca sa putem trai. Fugim de ei si catre ei.
izolarea aia … nu cumva e doar o alta haina pentru aruncatul cu piatra?
Nu, clar nu. Aruncatul cu piatra e atunci cand critici lucruri de care si tu te faci vinovat. De care nu poti sa spui, clar si fara urme de indoiala – eu n-am facut! Nu? Si sa stii ca in insiruirea de mai sus chiar m-am ferit sa scriu chestii care s-ar fi putut intoarce impotriva mea, adica sa acuz si sa ma acuz… In plus, n-am pretentia de-a schimba lumea, ii accept pe oameni asa cum sunt insa… aleg sa stau la distanta..
direct sau indirect, tot aia mi se pare mie. nu te critic, nu te atac, doar zic. e motivul pentru care eu ma feresc de propriile tentative de izolare. nu am tarele alea, da’ nu-s nici eu imaculat … sunt tot numai un om si (fie ca-mi place, fie ca nu) locul meu e tot printre oameni.
cat timp discutam, nu e atac si chiar de-ar fi, poti sa o faci daca asta simti. te feresti de propriile tentative de izolare – asta mi se pare mult, adica mult ca poti sa o faci. eu nu le caut dar sunt si atunci nu fug de ele. uneori e bine cu ele alteori nu. clar, si eu le am pe ale mele, multeeee… dar, totusi, sunt unele lucruri care ar putea sa fie altfel si nu sunt… si motivele pentru ca nu sunt nu exista… comoditatea, indiferenta, etc…
sincer, locul meu nu stiu unde e… inca nu stiu… poate voi afla, poate nu…
Nu-ti plac anumiti oameni. Probabil.
Ca altfel…. toti suntem oameni…. chiar si tu
Da, chiar si eu. :)) Desi uneori ma indoiesc… :))
Tocmai pentru asta o sa scriu o lista si cu alea pe care le am eu si nu plac altora…
Asa cre’ ca-mi place
Comments are closed.