În luna februarie mi-am zis de nu știu câte ori, în nu știu câte dimineți cu soare – azi merg cu bicicleta. Și tot de-atâtea ori, m-am răzgândit și-am bătut străzile orașului pe jos. Nu sunt o biciclistă de iarnă. Nu sunt nimic de iarnă, de fapt. Dar azi… azi știam că va fi o zi deosebită, că mă așteaptă niște lucruri importante și afară soarele strălucea așa frumos, Madame – bicicleta parcă mă chema, de pe hol, așa că, mi-am zis… ce altă zi mai potrivită pentru un prim pedalat ar fi decât o zi în care ceva o pornește în cu totul altă direcție în viața mea? Am coborât frumos cele șapte etaje interminabile cu bicicleta în brațe – și nu-i deloc ușoară, vă asigur – și-am încălecat pe șaua ei pentru prima oară în acest an.
Am pedalat prin soare, am zâmbit simțindu-mă aparte, m-am bucurat pentru c-am îndrăznit să-mi urmez gândul, dându-mi seama de cât de dor mi-a fost de bicicleta mea și apoi, am purtat discuția aceea care mă aștepta, hotărâtoare, aducătoare de mari schimbări în viața mea. Lucrurile au decurs bine, cu bujori în obraji, cu emoții în stomac, cu întrebări care nu și-au găsit, toate, răspunsul dar și cu mult entuziasm pentru o lume nouă care se deschide înaintea mea.
Întotdeauna un sfârșit înseamnă un nou început, nu-i așa? La mine, de această dată, a fost invers… noul început a dictat acel sfârșit inevitabil astfel că azi, după un an și șapte luni, pentru prima oară în cei 32 de ani ai mei, mi-am dat demisia. N-a fost ușor, nu e ușor pentru că, dincolo de un loc de muncă stabil (dar care avea, pentru mine, personal, mai multe minusuri decât plusuri), într-o companie mare, las în urmă oameni, las în urmă o rutină care și-a făcut loc în viața mea și se pare că asimilez schimbările destul de greu, sunt un om mult mai statornic decât mă credeam. Dar am un drum nou în față, unul care mă atrage, care sper să fie mai bun pentru mine, să mă facă să simt că cresc, într-un fel sau altul, să nu mă țină pe loc. Și, cu tot sentimentul ăsta de bulversare, e bine. Am încredere că o să fie bine. Mulțumesc pentru pumnii strânși, mi-au fost de folos. 🙂
16 comments
Sunt convinsă că o să fie bine! Dacă ajută cu ceva, vreau să îți spun că eu la 44 de ani nu mi-am schimbat doar jobul. Am reușit să învăț și o altă meserie. E drept că am avut și un pic de noroc, dar cel mai important nu mi-a fost frică să o iau de la început, să stau cu burta pe carte mai ceva decât în facultate și să am curajul să împlinesc un vis. Mi-am transformat pasiunea în loc de muncă când nici nu mai speram că o să se întâmple. De aici de departe o pereche de pumni sunt încă strânși pentru tine!
Vă mulțumesc. Am citit câte ceva despre povestea dvs și e, clar, povestea unui om puternic care, deși a trecut prin multe, a găsit calea pe care să meargă cu seninătate. Mi se pare admirabil.
Nu știu dacă toți avem în noi capacitatea asta de-a continua căutarea, de-a spera la mai bine dar… mă străduiesc. Tot drumul meu prin viață a fost, începând din copilărie, unui sinuos și presărat cu multe obstacole iar în ultimii ani, total bulversant și încă nu am sentimentul că merg încotro îmi doresc dar… problema e că nu știu exact ce îmi doresc. De-asta zic că e admirabil faptul că ați schimbat calea la 44 de ani și ați mers pe drumul unui vis. Aveați visul și asta cred că e cel mai important.
Vă mulțumesc frumos. 🙂
Sunt convinsă că vei reuși. Când vei simți că nu mai ai energie ca să te lupți pentru visul tău, amintește-ți că ai lângă tine cel mai puternic motor capabil să pe împingă mai departe. Pe Marc.
Ăsta este cel mai frumos articol al tău pe care l-am citit eu :), fiindcă este tot o bucurie, se vede că şi tu renaşti când bate primăvara în geam… 🙂 Şi tare mă bucur pentru tine, pentru că ai îndrăznit să laşi în urma ceva ce nu ţi se mai potrivea. Îţi doresc multă baftă mai departe, cu siguranţă va fi bine…
Mulțumesc mult, Mira. Nu știu, sincer, dacă e doar aparență, dacă e amăgire, iluzie, etc. dar știu că mă străduiesc mult să rămân agățată de firul ăla de speranță care e în mine. E adevărat, aștept primăvara ca pe o renaștere… Știi? Am să lucrez într-o agenție de turism de-acum… 😛
succes si voiosie pastrata interior! 🙂 bine peste tot! si mai ia si manusi pe ghidon cand e zapada, Frumusico pentru ca e rece! 🙂
Aveam mănuși, în coșul bicicletei dar soarele era așa călduț că nu-mi erau necesare. Sau, căldura-mi venea de undeva din interior? 🙂
evident. ma bucur c-ai deja primavara-n suflet! 🙂 weekend senin si luminos!
Era cazul să mai auzim şi de bine! 😉 Felicitări şi baftă! 😎
Felicitări nu știu dacă merit. De baftă, voi avea nevoie pentru că intru într-o lume nouă…
Nah, nu-i mare lucru… doar o altă plimbare prin junglă. 🙂
Cu bita pe zapada la RFN 🙂 Interesanta combinatie :))
Da, interesantă. Nu tocmai pe placul meu, a fost o excepție. Nu pedalez iarna deși, poate că e vorba mai mult de un motiv aparent decât unul real.
Nu pot decat sa te felicit, Lore!! Sunt convinsa ca nu ti-a fost usor sa-ti dai demisia, insa sunt sigura ca noul drum va fi unul care iti va aduce satisfactii!! Iti tin pumnii in continuare!!
Noul tau drum are legatura cu proiectul de care vorbeai in urma cu ceva vreme?
Nu mi-a fost ușor și nici nu știu să spun exact de ce. Se pare că sunt mai puțin adepta schimbărilor decât credeam. Sau doar că fac față mai greu, cine știe…
Nu, n-are legătură cu acel proiect. Acela e pe listă, să vedem ce o să iasă, e din altă parte a vieții mele, cea cu organizările de… chestii. 🙂
Acum, pur și simplu am dat biroul de ofițer bancar (ce pompos sună!! :P) pe biroul unei agenții de turism. N-o să mai vând iluzii. Voi împlini visuri. Pe bani. :))
Am un numar de… prea multe joburi schimbate si, de fiecare data, am fost dezamagita, punandu-mi aceleasi intrebari: oare ce-mi mai rezerva viata? oare cate locuri de munca voi mai schimba pt a fi linistita si multumita? oare m-am nascut doar ca s alupt in viata asta? si marturisesc ca am gasit raspunsul..in mare… nu mi place sa lcurez pe bani putini (cui ii place?!), cred ca stiu sa fac aproape de toate, dupa atataea experiente…. cel mai important lucru este ca am invatat sa ma ridic dupafiecare tristete pe care eu o consideram cazaturi si capat de lume. Sunt altii care traiesc atat de greu si de chinuit incat nu pot decat sa-i multumesc lui Dumnezeu pt ce mi-a oferit 🙂
Comments are closed.