Mi-am promis că voi scrie în fiecare zi câte ceva, că voi găsi timp mai mult pentru locul ăsta virtual care e așa important pentru mine, că-mi voi impune o disciplină.
Vremea e așa de mohorâtă și nici nu mai știu de când n-am mai văzut soarele – aproape că am senzația că ultima oară s-a întâmplat la Torino, în urmă cu două săptămâni – și plouă în Baia Mare ca niciodată, am impresia că sunt îmbibată de ploaie pănă în suflet. Și nu mi-e bine deloc, tânjesc după soare, după bicicleta care stă pe hol, după copaci înverziți, după primăvară. Și după alergări ale sufletului, așa e. Poate că ele-mi lipsesc cel mai mult, mereu.
Că tot încerc să mănânc doar frunze – cum zice Puștiul – în ultima vreme, m-a amuzat articolul ăsta, despre companiile aeriene care vor introduce taxe pentru kilogramele în plus… ale pasagerilor. Adevărul e că nimic nu ar mai avea de ce să mire…
Ați merge desculți pe cărbuni încinși – întreabă Elena într-un articol despre curaj, îndrăzneală, oameni care depășesc limite. Propriile limite. Eu mi-am zis că, dacă aș fi prezentă acolo, la un astfel de eveniment, mi-aș dori măcar să încerc…
Vizitează Italia, un site proaspăt lansat la apă promite să fie o sursă perfectă de informații despre Italia, pentru iubitorii acestei țări, precum și pentru cei ce vor să o descopere. Mult succes!
Fetelor, nu mai așteptați prinți, mulțumiți-vă cu broscoii pe care-i puteți avea, butonul printz e overrated, știe Sana ce zice. O citesc de mult și tare-mi place. Și merge și pe bicicletă.
Mi-e gândul la Istanbul, visez de mult, deja, la o vizită în orașul de pe două continente. N-a venit încă vremea lui, așadar, deocamdată doar articolele despre Poartă îmi hrănesc speranța. Și imaginile din articolul ăsta.
Planuri de sfârșit de săptămână v-ați făcut?
Cum ar fi unul ideal, care să vă mulțumească, să vă facă fericiți sau împliniți?
0
Articol anterior
3 comments
Sa fie soare si cald. Restul le facem pe parcurs 🙂
Subscriu. Doar soare și cald și mi-ar fi de ajuns. 🙂
Săptămîna mea n-are nici început, nici sfîrşit, ci doar curgere continuă. Mă străduiesc să nu mă las influenţat de artificialele markere sociale cu care nu rezonez sub nici o formă. Cel mai mult mi-aş dori să trăiesc pe o insulă aeriană, al cărei teren să nu poată fi revendicat şi impozitat de nimeni, iar utilităţile să fie liber construibile şi exploatabile de către fiecare locuitor în parte – chiar de-ar fi să fiu unicul locuitor, nu m-ar deranja absolut deloc. N-aş mai primi tone de reclame-maculatură în cutia poştală şi nici facturi pentru ce n-am consumat, doar fiindcă „aşa e legea”. Nu mi-ar mai suna ţiganii la sonerie din joacă, n-ar mai intra hoţii să fure ce n-am, nu mi-ar trebui buletin biometric sau paşaport…
Ptiu, al naibii ceas, a sunat tocmai cînd visam mai frumos! Hai, încingeţi cărbunii – începe o nouă zi pe Pămînt!
Comments are closed.