… încă lucrez la fotografii din Austria și-am găsit în dimineața asta câteva de pe drumul către casă, dintr-un loc care mi-a plăcut tare mult… un loc în care-am ajuns fără să știm ce ne așteaptă la capătul unei drumeții lungi prin pădure, pe coama unui deal. M-am gândit să vi le-arăt, poate v-aduce și vouă un zâmbet pe buze azi!
Cea mai de poveste căsuță, nu vi se pare? Într-un cadru pe măsură, o pădure cenușie în mijloc de iarnă, pe un vârf de deal, parcă ruptă direct dintr-un basm… ei, câte vrăjitoare ne-am mai imaginat atunci cu Puștiul, și cât de teamă i-a fost să se apropie… 
Mi-au plăcut mult detaliile, amalgamul acela parcă necesar ca totul să fie autentic acolo. Vechi, atât de vechi și de altfel… 
Și oile par să aibă un aer misterior, nu credeți? E drept că n-am mai văzut eu soiul ăsta de cornute, dar ne-a prins bine să făurim povești pe-acolo… mai ales că-n vecinătatea căsuței se înălța falnic ditamai castelul (ținta drumeției noastre, de fapt).
Ei, și dac-am prins momentul, am vrut să profit, și l-am pus pe mititelul credul să încalece direct pe Calul Bălan… mi-a lipsit Sfântul Nicolai, dar zău că a fost, și-așa, un moment frumos a la Ion Creangă!
Hai, să avem o zi frumoasă azi, ce ziceți?
7 comments
Chiar iti lasa imaginatia sa zburde , casuta asta! 😀
Și ce bine că poate!!! Imaginația, zic! 🙂
Frumos!
Așa e. Frumusețe simplă, dincolo de iureșul civilizației.
frumoase amintiri ti-ai mai construit…
big like! 🙂
Da, da, le strâng pentru mai târziu, știi tu, momente de-alea cu goluri adânci…
Cît e de trist să trăieşti într-o lume cu gratii la geamuri – indiferent dacă sînt menite să prevină intrarea ori ieşirea… 🙁
De ce oare numai aspectele negative îmi sar pe creier jucînd tontoroiul? Poate gratiile-s pentru urşi, că văd un petec de pădure pe acolo… Uite aşa tragem noi oamenii concluzii fără a avea informaţii complete. Şi doar am făcut tam-tam pe subiectul ăsta nu demult. Of, să-mi fie ruşine! :”>
Da’ pîn’ la urmă, vrăjitoarele au ieşit din casă au ba? :))
Comments are closed.