Și-n viață, ca-n carte. Sau invers.

Când ai nevoie de el, timpul aleargă mâncând pământul.
Când vrei să-ți amintești, memoria-ți joacă feste deloc haioase.
Când te zbați să depășești obstacole, te împiedici la fiecare pas.
E viață, s-ar zice. Dar, ca-n piesa lui Ducu Bertzi, când s-o-mpărțit norocul, clar n-a ieșit prea echitabil pe-acolo. Unora cu carul, altora cu pahar. Dar oricât e mai mult decât deloc, s-ar zice. Și știm cu toții că așa e, că-i de apreciat ce-avem, nu de plâns pentru ce ne lipsește. Desigur, ne dăm seama de-asta numai când ne confruntăm cu lipsuri, când avem probleme, când suntem scuturați și atenționați… băi, vezi că ți-e bine, ce te plângi atât… Dar, deh, suntem numai oameni, că dacă am fi fost sfinți eram în calendar, nu-n viața reală. Așadar, avem cea mai potrivită scuză. Suntem oameni. Buni, frumoși, sensibili, supuși slăbiciunilor, ignoranți și aiaiai cât de previzibili, uneori. Dar câtă putere de-a iubi avem, incredibil.
Astea fiind zise, eu mă tot pregătesc să vă povestesc de tare multe în ultima vreme, dar zău dacă nu mă simt jefuită de timp. Când e dimineață – da, da, cu soare primăvăratic, dar cine să-l vadă?! – când e seară. Un pupic pe frunte de bună dimineața, hai, să ai o zi bună la grădiniță, ne vedem mai târziu, niște ore lungi de muncă, apoi hai la masă, un pic de joacă, țop o îmbrățișare de seară și dusă-i ziua. Printre căutări și întrebări, și rapoarte și rezolvări și multe, multe foi albe care nu se lasă ușor completate. Da-i musai. Și dacă-i musai, cu plăcere. (noh, acum glumesc și eu, că ceea ce mă ține acum prinsă, deși consistent, obositor și solicitant, îmi place)

Dar, ca să rămânem în ton, acela cu care tare-i obișnuit românul, ce ne-am face dacă lucrurile s-ar rezolva ușor? Las că-n tăt rău-i ș-un bine! Mda. E luni, și-s obosită. Dar trece. Sănătoși să fim. La minte și la trup. Că sufletul, s-o adapta el.

(Astea trei mândre cărți mi le-a împrumutat Biblioteca orașului azi. Dar, deși abia le-am așteptat, cred că va trebui să cultiv o sănătoasă porție de răbdare, că precis m-0r aștepta o vreme, numai vreme de citit nu-mi găsesc acum. Voi ce ziceți, cu care să încep?)