My kind of happiness

Un moment de-ăla special, special. Să pedalez în soare și să-mi curgă entuziasm prin vene. Oare cum v-aș putea explica ce sentiment am când rulez cu bicicleta pe șosea – da, da, pe carosabil, printre mașini – și vântul mi se joacă în păr, soarele călduț îmi umple plămânii de drag de viață și pe buze am creionat un zâmbet de-a dreptul tâmp? Pur și simplu mă simt vie.
Dacă starea asta e asezonată cu sentimentul unui lucru făcut bine, încheiat, rezultat al unor zile pline, cu ore de muncă comprimate intens, cu mult efort mental, emoțional, dar cu drag de-a face ceva ce-ți dorești, am impresia că astrele au decis să se alinieze la o linie de start potrivită.
Da, cam așa mi-a fost mie ziua azi.
M-am trezit devreme, ca-n toate ultimele zile, cu adrenalina jucându-mi în vene, cu dorința de-a termina cu bine ceea ce am început de un pic de vreme. E awesome, îmi tot ziceam fredonând cu glas tăcut niște versuri dintr-o piesă, repetitiv, simțind cum lucrurile capătă contur frumos și bucurându-mă de-o stare de entuziasm autentic și de-o satisfacție de-aia binemeritată. Mi-am luat apoi bicicleta și m-am pus pe pedalat spre locația unde trebuia să ajung, apoi spre birou. Și m-am gândit, cu o stare de bine în suflet, că-s momentele mele de bucurie clară atunci când merg cu bicicleta. Și că nu există prea târziu pentru a face ceva nou.
Începuturile au mereu un farmec aparte, curiozitatea și teama în ceea ce privește necunoscutul, entuziasmul și dorința de-a demonstra că ești capabil, deschiderea către orizonturi noi despre care nu cunoști prea multe și pot ascunde infinite posibilități. Căci, da, așa ar trebui să vedem lucrurile. Nu să ne temem de ceea ce nu cunoaștem, nu stăpânim, ci să ne entuziasmăm pentru posibilitățile care ni se deschid astfel. Să avem curaj să le întâmpinăm.
Cred sincer că despre asta e vorba. Despre a îndrăzni, a avea curaj. Despre a merge către lucrurile din viața ta, nu a aștepta să ajungă la tine. Despre a încerca. A visa, a îndrăzni, a trăi.
Azi am depus spre aprobare primul meu proiect pentru o finanțare nerambursabilă. Am muncit intens împreună cu fetele la el și sperăm să aibă un răspuns pozitiv însă, oricum ar fi, satisfacția faptului că am reușit să facem o treabă bună împreună, ne rămâne și ne umple sufletele de încredere și optimism. Acum doi ani am pornit pe drumul acesta al proiectelor, al evenimentelor organizate pentru comunitate, și ne-au ieșit câteva chiar reușite, însă acum e prima oară când facem treaba asta altfel, punând totul pe hârtie, detaliu cu detaliu, noi, patru fete bicicliste, care muncim fiecare în alte domenii. Deci da, ideea e despre a te implica, a-ți dori, a munci. Și a crede.
Să ne fie o primăvară a îndrăznelii, zic. De ce n-am avea curaj să ne trăim viața participând activ la ea, nu stând pe margine? Ahh, cât mai e de plăcut gustul ăsta al dezmorțirii!