Fotografia aceasta cu Puștiul stă pe biroul meu, la servici. La zâmbetul lui senin, copilăresc, mă întorc în fiecare clipă de răgaz. În privirea lui lipsită de griji mă afund de fiecare dată când simt că mă pierd, îndepărtându-mă de…
Dragoste
-
-
Nu țara e de vină. Oamenii. Și lucrurile merg așa de prost pentru că oamenii sunt RĂI. Răi, da, o spun cu sinceritate, cu tristețe și cu convingere. Nu știu dacă răutatea asta e în esența noastră, a oamenilor, sau…
-
Articole care merită citite, recitite, trăite… … pentru că e unul dintre articolele în care mă regăsesc pas cu pas – „simt că nimic nu are sens dacă nu sunt pe drum. Că drumul mă vindecă de mine însămi. Că…
-
Postul acesta e un fel de răspuns la articolul Ioanei, pe care am descoperit-o de curând și de atunci îi citesc cu regularitate articolele, îmi place mult modul ei de-a gândi, de-a percepe viața, de-a trăi, de-a visa și a…
-
După o noapte în care am privit, timp îndelungat, un cer pictat maiestuos cu stele, atât de multe, atât de strălucitoare, pe cât de fascinante, pe atât de îndepărtate, am urmărit câteva care și-au trasat fulgerător drum spre nicăieri –…
-
Poza asta e făcută în Danemarca, în iunie… m-am oprit atunci la chioșcul acela unde se vindea înghețată tocmai pentru inscripția – slogan agătață acolo. Pentru combinația aceea… imposibilă, probabil. Să ai și pace, și dragoste și înghețată – sau,…
-
Mi-am dorit mult să pot scrie acest articol. Și-acum o fac cu satisfacția aceea a maestrului ce-și vede opera terminată – știu, forțată puțin comparația, dar, zău că pe-atât de plin mi-e sufletul de-un sentiment de recunoștință și bucurie. Se…
-
… asta a însemnat pentru mine weekendul care a trecut. Și chiar n-a fost dureros deloc, dimpotrivă. Pentru Puști, zilele ce-au trecut au însemnat o aventură deosebită. Cândva, în primăvară, într-o dimineață, în drum spre grădiniță, Puștiu mă întrebase –…
-
– mami, S., uite, are ceas, eu când o să am? (într-o dimineață, la grădiniță, mă întrebase Puștiul) – păi, vezi, S. știe deja să se încalțe și să se descalțe singur, de-aia a primit deja un ceas (mda, nu…
-
Trece vara. Și nici măcar nu e tocmai vară anul ăsta. Mai mult o primăvară. Dar eu nu mă plâng, măcar nu și de vreme. Mi-e bine așa, cu temperaturi molcome. Doar că… nu știu de ce mă simt așa,…
