Dacă voi nu mă vreți…

… lăsați-mă în pace!
Faza a la Lăpușneanu zău că nu funcționează! Și pentru ce? Să ne băgăm cu forța în sufletul cuiva? Să ne agățăm de aparențe pentru că ne e frică de… de ce? De respingere? De singurătate? De a fi ceea ce suntem, în ciuda conveniențelor?
Mda, mi se zbate-n suflet și-n minte, iar, o nemulțumire și-o frustrare și mi-e musai s-o pun în cuvinte, e prea mare pericolul, altfel, să mi se oprească undeva-n piept, să mă sufoce. Simt cum mi se scurge-n vene o revoltă și-o zbatere și-aș vrea să mă lepăd de otrava asta ascunsă-n miere și să dau de pământ o dată pentru totdeauna cu demonii ăștia ai superficialității, ai aparențelor și-a ipocriziei.
Știu, e perfect firesc ca oamenii să nu se placă, toți, unii pe alții. Nu-s absurdă, nu mă aștept să mă placă toți cei ce-mi sunt în preajmă. Știu prea bine că am în mine un suflu de antisocializare care se face tot mai acut simțit și nu-s mulți cei care-mi rezistă în preajmă, dar… și e un mare dar… aș vrea ca oamenii care nu mă plac… să nu mă placă. Și gata. Să nu se mai prefacă, să nu mai păstreze aparențele, să nu mai joace cu mine roluri gen – dragă, ce bine-ți stă culoarea asta de păr (mda, nu-mi vopsesc părul) – și-n sinea lor să-și zică – ahh, ce ștearsă-i, săracă, ce rău arată. Măi, lăsați-mă cu ale mele, bine? Poate că nu le fac pe toate bine – nu poate, sigur, cum aș putea, nu-s un robot, sunt doar om – dar mă străduiesc să nu merg pe drumuri goale în viața asta, mă străduiesc să fiu, și pentru mine, și pentru alții…
Nu mai jucați roluri de complezență cu mine, zău! N-am nevoie de prieteni aparenți, de relații superficiale! Am destulă bătaie de cap cu viața de zi cu zi, mi-e prea obositor să trebuiască să-mi dau seama și de falsitățile din jurul meu!
Bine, bine, și eu trebuie să învăț să nu mai vreau oamenii cu forța în preajma mea. Că… ceri și ți se dă, nu? O fi, dacă ceri prea insistent, că primești altfel decât te așteptai? Sau, se mai distorsonează mesajul undeva pe drum?
(încă măști de-astea ale falsității n-am învățat să port. ar trebui? să fie singura cale de-a rezista în jungla asta a vieții? refuz să cred. mă încăpățânez să fiu ceea ce sunt. cu toate ale mele. bune, rele. dar să nu fiu falsă. și nu sunt. însă mă sufoc cu cea din jur.)