FIESTA, în miezul lucrurilor!

Nebunia a început în dimineața asta, undeva după ora 6, după o aproape ne-noapte, adică câteva ore mici, mici, de somn, și e o nebunie atât de fascinantă, atât de plină de viață, de-aia fremătătoare, parcă băgată în priză, o priză de mii de volți, o nebunie atât de atotcuprinzătoare încât nu mai e loc nici măcar de gânduri răzlețe.

Momentul în care s-au pornit arzătoarele baloanelor și au început să se desprindă de iarba plină de rouă a dimineții a fost pentru mine, care eram într-un vârtej haotic de du-te vino, fă aia, fă aialaltă, aleargă acolo, dincolo, vezi de oamenii ăia, trimite mailul ăla – da, pe jos, pe pista aeroportului, laptopul pe care-l purtam după mine trimitea mailuri – dirijează, ascultă, respectă indicații, etc, a fost un moment de declic, o pauză, de secunde, de la toată agitația aia. Și mi-am simțit sufletul prins, luat și purtat printre înălțimile unei trăiri speciale, acolo, pe sus, unde baloanele acelea minunate înfrumusețau cerul. Și, Doamne, ce bine a fost.

După amiază, mâine și duminică, toată nebunia asta fantastică continuă. Și nu pot decât să mă bucur că se întâmplă, să trăiesc din plin faptul că sunt acolo, exact în miezul lucrurilor și să fiu recunoscătoare oamenilor ăstora, frumoși, entuziaști, plini de energie și drag de zbor, care au venit de la mii de kilometri, din toate colțurile Europei, să ne ofere nouă spectacolele astea și să ne facă părtași la niște trăiri excepționale.

Și vă spun toate astea și eu încă n-am urcat într-o nacelă, n-am simțit pământul depărtându-se de noi, n-am aflat, la propriu, cum e să-ți fluture vântul prin păr în timp ce balonul te poartă pe-aproape de nori, deasupra lumii. Ahh, ce nebunie de dor de zbor freamătă în mine!