Gând aiurea. 34.

„Acţiunea, la anumiţi oameni, e cu atât mai impracticabilă cu cât dorinţa e mai mare. Neîncrederea în ei înşişi îi încurcă, teama de a displăcea îi înspăimântă.” – G. Flaubert, Educaţie sentimentală
Credeţi că oamenii, toţi, sunt capabili de voinţă puternică? Sau, doar unii dintre ei sunt „dotaţi” cu aşa ceva? Voinţa se moşteneşte, se educă, se învaţă?
Îmi zicea zilele astea o femeie de 40 de ani, care a trăit şi trăieşte viaţa privind-o de sus şi-a avut parte, de curând, de ceva nou şi surprinzător în viaţa ei, ceva a cărei urmare e de genul – „În fiecare dimineaţă, când mă trezesc, îmi zic că trebuie să fiu mai bună, că trebuie să îmi trăiesc viaţa fiindu-le de folos celorlalţi şi conştientizez că sunt capabilă de multă dăruire însă nu reuşesc să trec peste o incapacitate de acţiune care mă caracterizează şi nu ştiu dacă sunt lucruri care fac parte din mine şi nu-i chip de schimbare sau doar sunt adânc înrădăcinate în firea mea şi mai e cale de luptă cu ele. De fapt, oamenii, în esenţă, nu se pot schimba, oricât şi-ar dori-o.”
Ok, ne dăm seama că nu e bine cum suntem, nici nu ne place. Vrem să schimbăm ceva. Dar ajunge să vrem? Ce ne lipseşte? Capacitatea de acţiune? Motivaţia destul de puternică?
LE: Simteam nevoia de-o schimbare… cu actiunea era mai greu… vroiam culoare insa vad ca ceea ce-a iesit e tot intunecat… o sa ramana o vreme asa, sper sa nu deranjeze… nu prea mult… 🙂