Abia am așteptat să treacă luna februarie. I-am pus în cârcă toate apăsările mele, toate stările de ne-viață, am dat vina pe ea pentru toată lipsa de… orice și mi-am tot zis că luna martie va aduce cu ea energie și entuziasm, să am răbdare, iarna e de vină, primăvara e cea care-mi înflorește și mie în suflet, cea care strecoară culoare și căldură, care trezește la viață.
Și martie a venit. Cu flori, cu mărțișoare, cu un loc de muncă nou, cu un suflu proaspăt. Dar – oare de ce-o fi trebuind să existe mereu un dar – parcă lipsește ceva. Ori dezmorțeala de după iarnă are nevoie de mai mult timp, ori e chiar și primăvara inutilă atunci când… când te simți așa, ca o corabie fără direcție.
Anul trecut scriam un post, la început de martie, în care-mi doream ceva anume și mi-aduc aminte că așteptasem primăvara cu dor și speranță și chiar crezusem că o să fie așa cum speram să fie. Acum, nu știu, parcă navighez așa, în derivă, așteptând ca ceva, o furtună, să mă scoată din starea asta și să mă oblige să mă scutur de amorțeală, să mă trezesc la viață și chiar să trăiesc.
Îmi doresc, desigur, să visez, să fac planuri, să sper, să cred… dar sunt unele momente, prea multe, în care simt că toate-s inutile. Că și visurile, de fapt, ne sunt cumplit de limitate. Citisem, în urmă cu un pic de timp, lista asta absolut fantastică cu lucruri de făcut și mă simțisem atunci extrem de mică și de neînsemnată, eu împreună cu toate visurile mele cele mai mari. Sunt așa de multe lucrurile pe care mi se doresc și, de fapt, sunt așa mărunte și nesemnificative… și în lume se întâmplă, și se pot întâmpla, lucruri atât de spectaculoase… Mda, e drept, mă strâng cumplit lanțurile propriului meu univers strâmt și limitat. Și nu știu dacă e așa pentru că eu îl fac să fie așa sau e, pur și simplu, cum poate să fie…
Și-n plus, m-apasă trecerea timpului, mereu într-o goană atât de nebună, mă dor anii care trec și mă tot întreb dacă e firesc să fie așa, dacă mă voi uita mereu cu nostalgie și amărăciune și-mi va părea rău după anii ce se duc? Ne dorim mereu primăveri dar ele vin și trec și nu fac decât s-adune iernile peste noi. Și nici nu ne putem deloc împotrivi.
Voi ce vă doriți pentru primăvara asta? Ce planuri aveți, ce v-ați dori să faceți, pe unde să călătoriți, ce să descoperiți? Vreți schimbări sau vă e bine așa cum sunteți, vreți lucruri noi, diferite? Cum v-ar plăcea să trăiți primăvara lui 2013?
4 comments
Un bilet, dus, spre Aldebaran, vă rog… 😐
Si eu privesc deseori cu nostalgie in trecut. In seara asta am iesit cu doi prieteni buni din timpul studentiei si ne-am amintit cum era atunci. Mai acum cateva zile am vorbit o gramada pe facebook cu o fosta colega de liceu. Parca primavara asta se simte ca un fel de toamna a sufletului, un anotimp bizar al comemorarii si schimbarii.
Sper ca primavara asta sa-mi aduca un nou loc de munca, mai primitor, mai potrivit pentru mine. Asta imi doresc. Restul? Or veni ele pe parcurs sau cel putin o sa-mi petrec timpul tanjind dupa ele.
O primavara minunata, loredana!
Imi doresc sa treaca incet..Sa profitam de natura care renaste..Imi doresc sa ies mai mult prin parc, prin natura 🙂 Sa fie cald sa pot savura la Tom o bere 🙂
Dorintele nu sunt niciodata nesemnificative, sunt ale tale, deci cele mai importante 🙂
Comments are closed.