Oameni frumoși. Femei frumoase.

M-am gândit de mult să scriu, din când în când, de ce îmi plac mie oamenii pe care îi citesc. Îmi petrec destul de mult timp în lumea asta virtuală și întâlnesc oameni mulți și diferiți. Și îmi place și sunt oameni pe care îi citesc cu interes, simțind că am ceva de învățat de la ei.
Pentru că tot suntem în luna martie, o lună, clar, învăluită în feminitate, o să scriu azi despre niște femei pe care le admir.
Trei dintre ele.

Toate femeile astea expun pe blog felul lor propriu de a vedea, a înțelege și a trăi viața. Și o fac într-un mod atât de diferit.

Lola. Pe Lola o citesc de destul de multă vreme și, la început, o percepeam doar prin prisma mărgelelor pe care ea le face. Mărgelele cu suflet. Apoi, înțelepciunea și forța interioară care răzbătea dintre rândurile ei m-a făcut să mă întorc mereu în căsuța ei virtuală să văd ce mai face. Pe Lola o admir pentru modul în care știe – și învață, totuși, mereu – să trăiască în armonie cu ea însăși. O admir pentru frumusețea sufletului, pentru echilibrul și pacea ce par să o înconjoare. Mi se pare o femeie frumoasă, puternică și îndrăgostită de viață.

Roșcățica. Nu mai știu când și cum anume am cunoscut-o pe Ana, roșcata care scrie cu o sinceritate debordantă, sinceritate egalată de generozitatea de care dă ea dovadă. Mi se pare că e o femeie cu suflet de copil, o Cenușăreasă care nu s-a înrăit în urma greutăților purtate pe umeri ci, dimpotrivă, reușește să meargă cu seninătate pe drumul ei, bucurându-se de ceea ce îi oferă viața. O Cenușăreasă căreia îi doresc să își păstreze această seninătate a sufletului și să se bucure și să-și trăiască din plin Balul vieții.

Jeanina. Jeanina e pentru mine un model de îndrăzneală. E femeia care a ales să trăiască așa cum își dorește fără să îi fie frică nici de necunoscut – și cât de necunoscut – nici de gura lumii, nici de greutăți. E femeia care a ales să trăiască într-o eternă vară, uitând de iarnă, de zăpadă. E femeia care a hotărât să nască acasă, neasistată – și cât sunt de frumoși amândoi, și ea și micuțul Yago, în poza pe care au făcut-o la doar câteva clipe de la naștere – pentru că așa a considerat ea că e bine pentru ea. O admir pentru curajul cu care își trăiește viața, pentru încrederea în sine care respiră în textele ei, pentru vitalitate, pentru ochii ei care par mereu să zâmbească.

Le-am asociat pe aceste trei femei instinctiv, pentru că așa am simțit, fără să mă gândesc că au ceva în comun. Dar au. Toate trei sunt plecate din România și trăiesc într-o altă țară, toate trei sunt femei puternice, femei care luptă pentru ceea ce simt, cred și doresc.

Toate trei, fiecare dintre ele, îmi crează și mie o anumită stare. Citind-o pe Lola îmi doresc să fiu înțeleaptă, să mă împac cu mine și să las deoparte războirile. Jeanina trezește în mine nevoia de explorare, de nou, de îndrăzneală, de… altfel. Roșcățica mă poartă spre inocență, spre acel mod simplu de a vedea lucrurile caracteristic sufletelor frumoase.

Sunteți femei frumoase. Dragilor, îmi scot pălăria în fața voastră!