Printre…

Sunt și pieton, și bicilist, și șofer.Și mă simt bine în toate ipostazele. Merg mult pe jos și, atunci când sunt pieton, nu sunt împotriva bicicliștilor sau a șoferilor. Când sunt cu bicicleta, nu mă deranjează nici pietonii, nici șoferii, îmi fac loc printre toți. Când sunt șofer, sunt atentă și la bicicliști, și la pietoni fără să-i desconsider. Cred că toți avem loc pe trotuare, pe carosabil, pe pistele de biciclete. Cred că tot ceea ce e necesar, de fapt, e să respectăm fiecare dreptul celuilalt de a fi. Pieton, biciclist sau șofer.

(Milano, martie 2013,)

Desigur, nu se întâmplă așa. Ne lovim, în oricare dintre ipostazele de mai sus am fi, de oameni care cred că lucrurile stau altfel, după propria lor dorință. Pietoni care se simt incomodați de bicicliști și deranjați de puținele piste amenajate pe care nu vor nicicum să le lase bicicliștilor și circulă tocmai pe ele. Bicicliști care consideră că e dreptul lor să facă jonglerii printre pietoni sau mașini, respectând doar reguli personale. Șoferi care cred cu tărie că locul bicicliștilor e… în parc iar că pietonii trebuie să cedeze mereu prioritate, chiar și la trecerile de pietoni. E o lume în care fiecare are doar drepturi, nu și obligații, nu?
Oare cum ar fi să fii un om normal într-o lume cu oameni normali? Cu oameni care să trăiască așa cum vor dar să respecte o singură regulă. Acțiunile lor să nu incomodeze pe alții. Atât.