Stângaci. Și stângăcie.

M-am născut la șapte luni. Și sunt stângace. Mai corect spus, de fapt, sunt ambidextră.
M-am născut în ianuarie, trebuia să vin pe lume doar în martie. O fi explicația pentru spiritul meu mereu în căutarea primăverii. Am venit pe lume grăbit, într-o iarnă care mi-a strecurat pentru totdeauna în suflet un îngheț al spiritului, pentru că nu mi-era timpul potrivit pentru începerea lumii mele.
M-am născut stângace. Momentul conștientizării acestui fapt a fost începutul școlii, clasa întâi, la șase ani, moment de care-mi amintesc firav și pe care-l asociez cu o mână desprinsă din altă mână și strecurată într-o alta, mâna străină a unei învățătoare pe care n-am apucat s-o cunosc sau s-o iubesc pentru că timpul ei pe lume a ajuns prea repede la final. Însă, din perioada în care mi-a strunit mintea înspre ale cunoașterii, mi-amintesc că m-a forțat să scriu cu mâna dreaptă. Înclinația mea firească era de-a ține penița în mâna stângă, fără să percep acest lucru ca fiind un defect. Forțându-mă, m-am simțit complexată de propriu-mi fel de-a fi și mi-a fost imposibil să nu dau ascultare cerințelor, așa că, mâna mea dreaptă a devenit mai puțin stângă în timp, și bastonașele și apoi literele au început să curgă firesc pe coala de caiet. Și-am învățat să scriu cu mâna dreaptă. Cu toate astea, înclinația firească nu s-a pierdut și mi-am dat seama că, fără să fie nevoie de lecții, mâna mea stângă putea și ea să scrie. Mai puțin într-un mod dreptaci decât ar fi fost dacă eram liberă să scriu cu stânga dar, oricum, inteligibil. În clasa patra, într-o perioadă în care mâna mea dreaptă era pusă în ghips – semn clar al caracterului meu nărăvaș – am scris cu mâna stângă și mă descurcam binișor. În acel moment, faptul că eram stângace era un avantaj, nu un defect. De fapt, devenisem ambidextră.
Am fost obligată să învăț să scriu cu mâna dreaptă și acum iau lucrul acesta ca fiind firesc, n-o consider o oprimare sau un lucru rău, mi-e bine cu mine așa cum sunt. Însă, înafară de-a scrie, lucru pe care l-am educat, toate mi-au rămas stângace-n fire. Mănânc folosind tacâmurile invers decât cei dreptaci, cos cu mâna stângă, calc cu mâna stângă, de fapt, folosesc mâna stângă pe post de mână dreaptă în tot ceea ce fac. Dar asta nu înseamnă că am două mâini drepte ci, mai degrabă, cred că am două mâini stângi…Nu am excelat niciodată la îndemânare, la chestii practice unde, poate, o mână dreaptă are avantaj.
Deși bănuiesc că ideea de stângăcie are o oarecare legătură cu caracteristica de-a fi stângaci, cred că sunt, totuși, două lucruri diferite. Sunt stângace uneori în atitudine, în felul de-a trata lucrurile și mă pierd printre stângăcii dar cred că mi se trage din felul de-a fi, mai mult dintr-o stângăcie a spiritului, decât a mâinii. Acționez cu stângăcie atunci când simt că lucrurile fug de sub control, când mă simt presată și copleșită, când mă pierd. Și mă pierd de multe ori.