Pânza (mea) de păianjen (3)

Îi mulțumesc Anei – Roșcata, pentru că a scris un text care să facă parte din pânza asta de păianjen pe care mă străduiesc s-o țes… Mi-a mers direct la suflet, m-a făcut să mă împotrivesc o dată în plus față de nedreptatea vieții și, desigur, să o admir, iar și iar. Ești o fată tare faină, Ana! Mulțumesc!
„ Bună! Mă gândeam zilele acestea ce aș putea scrie… ce aș putea scrie despre mine, despre viața mea, despre trăirile și întâmplările care fac ca fiecare zi să vreau mai mult de la viață, de la mine!
Eu sunt de părere că sunt o persoană complicată și în același timp foarte simplă! Încă de la vârsta de 16 ani mă educ singură, muncesc și vreau să cred că mă maturizez pe zi ce trece, din cauza tuturor deciziilor pe care le iau, dar uneori mă simt ca și cum nu ar exista nimeni în jurul meu, mă simt ca o pată pe o foaie mult prea albă, mă simt în plus…
Viața e dură, cred că uneori mult prea dură pentru fiecare dintre noi! Fiecare are nevoi și dorințe diferite, așa că e dificilă pentru fiecare în parte! Mie îmi place să cred că viața mea e ca o întrecere! Ideea care trece prima linia de sosire este următoare de pus în practică!
Eu mereu m-am comsiderat o persoană singuratică, nu știu de ce, dar orice aș face și oricum m-aș purta cu lumea din jurul meu, mereu sunt și ajung să fiu singură! Cred că mă simt singură încă de la 14 ani. Probabil încerc prea mult, sau deloc, să am pe cineva aproape, pentru că de fiecare dată ajung să îndepărtez lumea de mine!
O să vi se pară ciudat, dar nu mă consider o persoană pesimistă, deși par! Nu mă consider o femeie frumoasă sau deșteaptă, nu mă consider decât o persoană normală, simplă, fără nici un fel de chestie mai specială, bine, dacă nu putem în discuție părul roșu, care mereu atrage atenția! Și totuși, deși nu mă consider nimic, mereu atrag atenția celor din jur, și nu, nu numai din cauza părului, dar și când vorbesc sau încerc să ajut pe cineva, așa cum mereu o fac, sau măcar încerc!
Cred că blogul m-a ajutat să nu mai țin în mine totul, blogul meu este ca acea persoană apropiată pe care o caut, cu care pot vorbi deschis, căreia mă pot confesa fără să mă judece, iar persoanele care îmi citesc blogul și mă susțin sau îmi dau sfaturi, sunt ca acel prieten care te ajută la nevoie, mă simt de parcă blogul meu îmi vorbește, prin voi toți!
Oamenii care înseamnă mult pentru mine sunt aceia care nu mă uită, deși nu le vorbesc zilnic, oamenii care mă întreabă ce mai fac, chiar și atunci când nu văd vreun update trist pe facebook, aceia care pur și simplu își aduc aminte de mine! De ce? Pentru că nu sunt mulți cei care își aduc aminte de mine! Nici măcar părinții mei nu își prea aduc aminte de mine…
Eu mereu spun că nu am pe nimeni, și nu o spun pentru că am nevoie de atenție, o spun pentru că într-adevăr nu am pe nimeni! Dacă mâine aș avea nevoie de ceva/cineva nu știu nici măcar o persoană care să spună, fără ezitare, eu voi fi acolo! De aceea dragilor, prețuiți fiecare om care vă este aproape, prețuiți fiecare moment petrecut alături de cei dragi vouă, pentru că alții nu au nici măcar ce aveți voi!
Tot ce am vrut vreodată și tot ce îmi doresc este să mă pot bucura de lucrurile mărunte, de oamenii care îmi zâmbesc, de o îmbrățișare, de un mulțumesc, de o privire gingașă, de tot ce îmi poate oferi viața… ceea ce vă doresc și vouă… să aveți mult soare în suflet și să vă treziți zilnic cu zâmbetul pe buze sau măcar cu un gând bun! „
Ana, dragă, toți suntem cumva singuri, chiar printre oameni. Tu, totuși, ai curaj mult să mergi pe drumul tău, să greșești, să o iei de la capăt… ai curaj să alegi, să încerci. Nu e puțin lucru. Și crezi. Crezi în viață, în oameni, în posibilitatea de-a fi bine, așa cum îți dorești! Așa că, capul sus, mergi pe drumul tău, sigur o să fie bine! Trebuie!
Ce-am țesut până acum regăsiți pe-aici. Texte frumoase scrise de oameni frumoși. Vă mulțumesc mult!
Pânza (mea) de păianjen. Dragoș
Pânza (mea) de păianjen. Oana
Pânza (mea) de păianjen