În dimineaţa asta devreme, urâtă, ploioasă, după un somn neodihnitor, pregătită dar fără dorinţa unei noi zile, îmi plac versurile lui Blaga. Sper că şi vouă.
Să vă facă ziua senină, să vă aducă un zâmbet, chiar surâs doar, pe buze!
„Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
„Nu ştii, că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?””
0
8 comments
frumos:)
da, versurile lui blaga sunt mai mult decat frumoase. bine ca ne mai amintim, din cand in cand.
[…] Poate nu ar strica să aruncaţi o privire şi pe aici: Vestitorul morţii, Civism, Arta compromisului, Care sunt atribuţiile preşedintelui, Domnule Neagu Djuvara…, Evenimentul zilei. Dinu Patriciu., “Lacrimi” , Ce Camorra, ce Cosa nostra…, The Net, De dimineaţă bună… […]
frumos ce spui mai sus; dar am o nedumerire care nu e legată de topic; cum e corect: „normalitate anormală” sau „normalitatea normală”? 🙂
cred că m-am lămurit uitându-mă la categorii şi uitându-mă în jur, aşa că nu mai e necesar să îmi răspunzi 🙂
😀 😀 😀
Pai da!
Dar asta e perceptia mea, strict personala. Ne complacem intr-o normalitate anormala. Parca nimic nu (mai) e asa cum ar fi firesc sa fie… valorile sunt non-valori, sentimentele sunt depasite de interese… si nu mi se pare usor sa ramai normal intr-o astfel de lume…
Pentru tine, si pentru altii, poate fi invers. Poate fi normalitatea normala. Daca tu asa o simti.
A… bine ai venit pe aici! 🙂
bine te-am găsit! acum, normalitatea nu este tocmai un concept uşor de definit; de regulă normalitatea asta este percepută ca încadrarea într-un anumit set de norme, care îţi sunt inoculate de societate, prin toate pîrghiile de care dispune ea. doar că nu am acum dispoziţia necesară pentru a face o analiză mai aprofundată a normalităţii. însă ştiu că ceea ce văd în jur nu are nimic cu normalitatea, că lumea în care trăim parcă a luat-o razna, parcă s-a defectat şi nu există nici un „depanator” capabil s-o repare. sau poate există, dar nu vrea.
ne ramane noua sa schimba anormalitatea in normalitate? putem oare?