” AM DEVENIT propria mea versiune de optimism. Dacă nu pot să intru pe o uşă, încerc pe alta – sau îmi fac eu o uşă a mea. Ceva minunat se va întâmpla, oricât de cenuşiu ar fi prezentul. ”…
viata
-
-
Roşcăţica mă pune să răspund la o întrebare – care sunt animalele de companie pe care ți le-ai dori sau pe care le ai deja? – însă, pentru mine, nu-i uşor. Varianta simplă, şi scurtă, ar fi să scriu că…
-
Deşi s-a încăpăţânat iulie să pară octombrie dimineaţa asta e una într-adevăr senină. Doar soarele tronează pe cerul limpede şi îmbracă totul în lumină veselă de-ai zice că-s toate premizele unei zile reuşite. În care să faci lucruri. Lucruri bune,…
-
Ce înseamnă să fii un om bun? Ne liniştim conştiinţa spunându-ne că e suficient să nu facem fapte rele, că asta e de ajuns pentru a ne considera buni… şi-aşa ne considerăm, aşa ne simţim, aşa le impunem altora să…
-
„Pentru om, cea mai mare minune este că trăieşte. Pentru om, la fel ca pentru floare, jivina sau pasăre, triumful suprem este acela de a fi cât se poate de viu. Oricâte ar şti cei nenăscuţi, nu au cum să…
-
În dimineaţa asta devreme, urâtă, ploioasă, după un somn neodihnitor, pregătită dar fără dorinţa unei noi zile, îmi plac versurile lui Blaga. Sper că şi vouă. Să vă facă ziua senină, să vă aducă un zâmbet, chiar surâs doar, pe…
-
Sângele apă nu se face, cică! Păi, ba se face. Că, de n-ar fi aşa, n-ar exista părinţi care le întorc spatele copiilor imediat ce-au uzat de „dreptul” lor de-a procrea. Eu am crescut cu tată vitreg. De la 4…
-
Cu mulţi ani în urmă, mai mult de zece, când aveam aproape 19 ani şi mergeam cu colegii clasei a XII într-un tur de serenade prin oraş, un prieten mi-a dăruit un trandafir. Era un simplu trandafir, vişiniu, nici măcar…
-
Între a fi angajat sau angajator… teoretic, varianta a doua e de preferat însă, în realitate, lucrurile înclină când într-o parte, când în alta. Pentru mine, au trecut şapte ani de când am fost ultima oara în postura de angajat.…
-
E greu de definit fericirea. Poate pentru că nu reuşim să o percepem în starea ei simplă, profundă. Poate, pentru că, căutând-o cu prea multă ardoare nu reuşim decât s-o înlocuim cu diverse surogate menite să-i ţină locul. Fericirea, clar,…
