Toate tăcerile din mine

Sunt doruri înghesuite în colț de suflet, sunt cuvinte ce s-ar fi vrut rostite dar s-au oprit în coșul pieptului, sunt emoții, sunt bucurii și sunt tristeți. Sunt frânturi de viață plină. Sunt spaime și temeri care îngheață. Sunt eu. Așa cum sunt, așa cum pot să fiu. Rece și distantă, cum par uneori, întunecată și izolată, cum mi se întâmplă să fiu, entuziastă și implicată, cum mă știu oamenii că sunt, cu aripi și emoție-n glas și-n suflet, cum am noroc să-mi fie uneori. Om, cu de toate. Bune, și mai puțin bune.

Atât de normală în anormalitatea lumii, încât devii excepțională, cum mi s-a zis cândva, demult, tare demult, într-o filă clișeică de poveste. Nu-s excepțională, nici banală. Nu-s nici ciudată, nici diferită, nici specială. Sunt eu. Unică în felul meu, felul acesta dificil care-mi dă bătăi de cap mai dese decât bătăile ceasornicului.

Uneori simt nevoia să tac. De multe ori. Să tac toate tăcerile care se-adună în mine. Să tac și să las ca viața să-mi pătrundă până-n oase, să mi le frângă, să doară, dacă așa-i filmul și e musai să doară. Și tăcând, adun apoi bucățile împrăștiate care pe unde și-mi trebuie timp să le lipesc, și lipiciul funcționează prost, ca toate lucrurile făcute-n grabă. Le lipesc greșit, și mă enervez și-aș da cu toate de pământ, să se facă una cu el. Dar o iau de la capăt și găsesc tărie de-a continua acolo unde nu-i decât cenușă și înțeleg că drumul acesta e cu un singur sens și nu-mi rămâne altceva decât să fac să treacă. Până data viitoare, desigur.

Alteori vreau să vorbesc, să explic, să repar, să fiu, dar toate tăcerile adunate-n mine se opresc în gât și mă sufocă. Vreau să articulez cuvinte, dar privesc în gol și vorbele mi se pierd, sugrumate înainte de-a prinde formă. Tăcerile fac horă-n mintea mea și mă împresoară în văluri cenușii, de netrăire. Și mă zbat, și cu cât mă zbat mai mult, cu atât mă simt mai neputincioasă în a ieși din labirintul întunecat al gândurilor negre. E tăcerea care doare și apasă și strică tot ce întâlnește-n cale. Și-i desenată în forme greu de înțeles și instrumentele potrivite nu-s deloc la îndemâna oricui să le poată folosi.

Sunt toate tăcerile din mine. Sunt eu.