Gânduri de dimineaţă…

Renunţăm la lucruri vechi pentru lucruri noi. Le dosim în dulapuri şi ne prefacem sau chiar uităm că mai există. Le anulam utilitatea. Şi apelăm la lucruri noi. Care, neîndoielnic, ne sunt mai pe plac, le considerăm mai potrivite, mai bune, mai…
O fi aşa pentru că şi nevoile noastre se schimbă? Pentru că vedem diferit azi faţă de cum vedeam ieri? Sau doar pentru că noul ni se pare întotdeauna mai interesant, pentru că tot ceea ce e nou ne atrage şi ne dorim să descoperim, să experimentăm, să cunoaştem?
Dar… facem tot aşa şi cu oamenii? Îi lăsăm pe cei vechi deoparte pentru a le acorda atenţie celor noi? Intervine, e clar, rutina în relaţiile cu oamenii. Însă, unele relaţii se ” uzează ” într-atât încât simţim nevoia să le dosim pe undeva, să le înghesuim într-un ungher pentru a face loc – şi a oferi disponibilitate – celor noi?
M-am simţit întotdeauna cumva vinovată când o relaţie – nu mă refer acum la relaţiile de iubire ci la cele de amiciţie, de prietenie, etc – a început să lâncezească şi-am simţit nevoia, deoarece dispăruse acel foc al începutului, al descoperii, al noului, sau, poate, doar intervenise rutina cea firească, s-o ” resuscitez „, să o menţin vie, să nu o las deoparte, uitată, prăfuită. Sunt oameni cu care m-am încăpăţanat – pentru că asta simţeam sau, poate, doar de dragul ideii de prietenie dincolo de timp – să rămân chiar şi atunci când ei au hotărât că drumul lor alături de mine s-a încheiat.
Dar azi mă gândesc că trebuie să-i lăsăm pe oameni să plece. Oamenii trebuie să rămână lângă noi pentru că vor ei să o facă, nu pentru că vrem noi, pentru că le-o cerem noi.
Şi, în plus, nu înseamnă că renunţăm la prietenii vechi dacă îi lăsăm pe cei noi să intre în viaţa noastră. Trebuie să înţelegem (să înţeleg) că e loc pentru toţi oamenii în viaţa noastră. Fiecare om are locul lui, propriu. Nu înlocuieşte un altul, nu ocupă un loc deja rezervat.
Întotdeauna m-am gândit că o prietenie e cu atât mai valoroasă cu cât a rezistat mai mult în timp. Dar cred că m-am înşelat. O prietenie e valoroasă prin prisma trăirilor împărtăşite. A clipelor de viaţă trăite împreună. Nu ca şi cantitate, cât ca şi calitate. Intensitate. Şi autenticitate.
S-aveţi parte de oameni buni. Şi de trăiri autentice.