Zile cu oameni și povești

Unele zile au un parfum aparte. 6 august 2015, joi, a fost pentru mine una a parfumului de omenie autentică.
Începută dimineața devreme, ziua m-a dus departe pe șoselele țării, printre oameni cu care, probabil, mi-era necesar să mă întâlnesc, însoțindu-l pe Peter, irlandezul atât de român, cu care pășesc alături zilele acestea înspre făurirea celei de-a șasea ediții a unui festival pentru care noi, toți românii, tare ar trebui să fim recunoscători. Drumul lung spre Cimitirul Vesel.
La Ziua Cânepii, undeva în județul Sălaj, am citit povestea unui fir de cânepă crescut pe pietriș, într-un loc neprielnic, încăpățânat să-și întindă tulpina aceea care pare firavă, dar e atât de puternică, spre cer. A fost și pentru prima oară când am văzut cum arată cânepa, de fapt. Și-am văzut-o într-o multitudine de forme, de la firul de cânepă încă crescând, la îmbrăcăminte, cânepă uscată pregătită pentru meliță, păpuși, uleiuri, pâine și prăjituri. Fascinantă mi s-a părut povestea acestei plante atât de versatilă pentru care oamenii luptă să poată fi cultivată, în mod firesc, cum se făcea demult, fără a fi considerată un drog.
Apoi, povestea despre Zig Zag prin România, pe care mi-a spus-o, pe repede înainte, Alex, unul dintre cei 14 tineri care călătoresc timp de cinci ani prin România, mi-a plăcut extrem de tare și n-am putut să nu mă întreb de câtă nebunie frumoasă e nevoie să poți să îți pui pe pauză toată viața și să o pornești într-o astfel de aventură, de cinci ani lungi și incredibil, sunt ferm convinsă, de plini și dătători de viață autentică?!
Un alt om, Andrei Racu, mi-a prezentat păpușile frumoase realizate fără să fie folosite cusături, doar prin legare, inspirate din folclor… păpuși colorate ale primăverii, păpușa fericirii sau cea a veștilor bune… tare mi-a plăcut dedicarea și patima cu care-mi povestea cum soția lui se documentează pentru ca păpușile lor să fie ceea ce oamenii au nevoie, să le dea un sens. Păpușile, ce să mai zic, erau minunate.
A fost o zi în care oameni cu suflete senine ne-au așteptat cu bunătăți înșirate pe mese, ca-n poveștile cu ospețe, cu pâine făcută în casă și apă rece de izvor. Nu pot să nu scriu despre bunica cea formidabilă, emblemă clară a ceea ce mi-am imaginat eu toată viața că ar trebui să însemne o bunică, care a pregătit vinete și ardei copți și supă de găină și alte delicatese, pentru noi, străinii care i-am intrat în casă, oferindu-ne povești blânde și înțelepte și ce timp fain a fost acolo…
O doamnă pe care-o cheamă Zâna avea exact un aer senin de zână, un bărbat mi-a povestit despre familia lui cu care s-a mutat în munți, departe de oraș, ca să-și crească cele trei fetițe – și ceilalți copii care vor mai veni – într-un mediu fără fum de eșapament, băiatul din Taiwan călător prin lume, care cânta fantastic de intens, din colțul gurii, la un fel de tulnic, întâlnirea întâmplătoare cu Mândra Chic a cărei pasiune în realizarea tricourilor cu iz tradițional o admir de mult… oameni, mulți, frumoși și atât de diferiți, întâlniți într-o singură zi. Și totuși, toți având în comun un drag de viață, o deschidere spre ceilalți, o seninătate, o bogăție sufletească pentru care tare m-am simțit recunoscătoare împărtășind-o.