Ne e usor, privind din afara, sa punem unui om o eticheta: E un om slab. Acesta e un om puternic.
Judecam cu usurinta, de cele mai multe ori manati de superficialitatea aparentelor.
Dar cine poate sa stie, cu adevarat, ce se ascunde in spatele unei fete aparent puternica, mereu optimista si vesnic zambitoare?
Sau, cine poate sa stabileasca cu claritate ca, un om pe care-l vedem mai mereu cu ochii scaldati in lacrimi, e un om slab, si nu un om puternic care duce in spate o lume de durere crunta?
Pana la urma, ce ne face sa fim catalogati drept puternici? Capacitatea de a ne ascunde trairile, de a pastra aparentele, de a trai o lume interioara ferita de cei din jur, plangand doar cand suntem singuri si nu ne vede nimeni? Sau, sa fim puternici inseamna sa recunoastem ca avem slabiciuni, sa ne traim durerile, sa nu ne ascundem lacrimile, sa nu ne fie teama ca cei din jur sa ne vada dezgoliti de armura mastii de superficialitate pe care o tot purtam ca sa pastram niste aparente… cine e puternic, cine e slab?
Oamenii puternici nu isi plang de mila, nu se autocompatimesc?
Oamenii puternici nu-si dau voie sa cada, nici macar sa se impiedice?
Oamenii puternici traiesc condusi de ratiune si nu de inima? Ei simt doar ceea ce vor sa simta?
Nu se lasa doborati de furtuni sufletesti, nu plang, nu sufera?
Oamenii puternici stau pe loc cand sufletul vrea sa alerge?
Rad cand sufletul vrea sa planga, tac cand sufletul vrea sa vorbeasca?
Oamenii puternici domina sentimentele, nu sunt dominati de ceea ce simt?
Oamenii puternici sunt cei care reusesc sa-si pastreze echilibrul in orice situatie?
Si-atunci… inseamna ca sunt cei care reusesc sa-si infraneze dorintele daca acestea ameninta sa zdrucine echilibrul?
Inseamna ca traiesc moderat, pentru ca orice exces le-ar face lumea sa se prabuseasca?
Sa-ti pastrezi echilibrul… inseamna ca nu cazi dar… nici sa nu te inalti. Sa mergi pe-un drum drept, fara suisuri, fara coborasuri.
Si e, atunci, viata asta echilibrata, viata? E traire, e intensitate, e rasuflare taiata?
Oamenii puternici… cine sunt oamenii puternici?
0
Articol anterior
6 comments
Pai daca n-avem definitia? Macar ceva elemente ajutatoare ar fi de folos. Altfel …fiecare e puternic. In felul sau.
Adica: te-ai da cu capu’ de pereti da’ te abtii. Esti puternic.
Sau: iti vine sa-ti strigi disperarea si chiar o faci. Esti puternic
Despre ce vorbim?
Da, stiu, are sens tot ce-mi spui. Despre ce vorbim sau ” de ce ” vorbim… mda, de dragul de-a vorbi… si pe motiv ca uneori e deranjant si suparator modul in care esti perceput de lume, sau modul in care esti judecat fara drept de apel…
Si-atunci, suntem puternici doar pentru ca existam?
Suntem puternici daca suntem asa cum suntem. Fara sa facem compromisuri cu noi insine.
„Si-atunci, suntem puternici doar pentru ca existam?” … (imho) e mult mai simplu: suntem puternici pentru ca supravietuim.
deci e suficient faptul ca existam, ca reusim sa ne mai trezim o zi, sa mai facem niste pasi sau doar sa ne lasam dusi de valul vietii, fara a depune vreun efort intr-un sens sau altul? asta inseamna supravietuire? si-atunci, pentru ce zbatere si lupta? in zadar? pentru ca, oricum, suntem puternici doar prin definitia existentei?
„a exista” e diferit de „a supravietui” … iar supravietuirea necesita lupta si zbatere (in cazul omului nu doar „in exterior”). 🙂
oricate pere malaiete ar pica toamna, tot vine iarna … care, dupa cum am aflat de la mult-iubitul nostru conducator, „nu-i ca vara” (si deci, implicit, nici ca toamna). :))
Comments are closed.