Pe drumul împlinirii unui vis…

… exact acolo sunt. Pe drumul împlinirii unui vis pe care-l port în suflet de mai mulți ani deja. De la prima întâlnire cu baloanele cu aer cald am știut că acolo vreau să fiu, în lumea aceasta magică.

Și visul acesta a pornit pe drumul împlinirii lui într-un anume moment. Clipa în care eu, în sinea mea, am trecut de la speranță, dorință, la decizia de-a face primul pas. Faptic, real, asumat. Și punctul acela a fost cel greu, nu ceea ce a urmat și urmează încă după el. Mi-au trebuit doi ani și jumătate să ajung cu adevărat acolo. Doi ani și jumătate de freamăt și de dor, de speranță și frustrare, de neîmpăcare și multă dorință de-a găsi în mine însămi putere, entuziasm, motivare, încredere că pot. Sunt recunoscătoare pentru momentul acela, din toamna anului trecut, când ceva m-a făcut să trec linia dincolo, în zona în care primul pas  real făcut îi atrage după sine și pe următorii.

Acest vis a fost mai întâi al altcuiva. Omul care a adus baloanele cu aer cald în Maramureș, organizatorul a trei ediții de festival, John Istrate. Entuziasmul și determinarea lui, dragul lui de lumea aceasta a baloanelor cu aer cald, eu le-am preluat, lucrând cu el, cu bucuria unui copil căruia i se înfățișează o lume de poveste, pe care și-o poate imagina, dar e copleșit de ea când se trezește chiar personaj din poveste. Da, un fel de Cenușăreasă a lumii zborului cu balonul simt că sunt. Și-acum urmează vremea balului.

Acum Maramureș Balloon Fiesta este visul foarte aproape de împlinire. Îl simt cum îmi freamătă în suflet, cum mi se cuibărește în toate ungherele inimii și mă copleșește cu o stare de recunoștință adâncă. Pentru toți pașii care m-au adus mai aproape de împlinirea acestui vis, sunt recunoscătoare. Toți m-au învățat ceva, toți m-au împins un pic mai aproape de ceea ce cred că trebuie să fie.

E greu? E ușor? E în toate felurile posibile. Procesul psihologic de organizare a unui eveniment nu-i deloc unul confortabil. Poate fi ușor uneori, înălțător chiar, poate fi crunt alteori, de-a dreptul răvășitor dar, cu siguranță, este ieșire din zonă de confort, este efort emoțional și mental, este… tot ce poți să-ți imaginezi. Sau nu. Mi-ar plăcea ca timpul să-mi permită să scriu mai multe despre culisele organizării unui astfel de festival, despre bugetul unui astfel de festival, despre efortul logistic, despre lumea dinăuntru, poate o să vină momentul pentru asta. Deocamdată, sunt pe drumul de întregire, împlinire a visului. Și tare multe mai sunt de făcut.

Știu și simt cu toată ființa mea faptul că sunt o norocoasă. Că mă trezesc dimineața după ore puține de somn, într-o stare de oboseală aproape cronică, după luni de zile de foc continuu, fără pauză, fără concediu, fără să îmi dau seama când s-a făcut primăvară, când a trecut vara, fără să simt zilele și timpul și ploaia sau vacanța Puștiului. Toate au trecut în goană pe lângă mine, prinsă mereu în discuții, întâlniri, evenimente, oameni mulți și de toate felurile. Dar cu cât de mult sens. Pentru că lucrez zi de zi în aceste proiecte (Skirtbike Baia Mare, Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, Maramureș Balloon Fiesta) în care cred și care vibrează în sufletul meu și mă hrănesc cu… viață.

(fotografia e făcută la Skirtbike Baia Mare, 9 iulie 2017)