Despre 100 de baloane pentru România

Au trecut 2 săptămâni de când festivalul 100 baloane pentru România s-a încheiat și m-am gândit mult dacă și cum să scriu despre asta. Organizarea acestui eveniment a fost un efort greu de imaginat și o săptămână după terminarea lui n-am fost în stare să vorbesc despre ce-a fost, să mă uit la poze, să mă intereseze ceva legat de lumea aceasta pe care o iubesc așa de mult. Atât de crunt m-a răvășit și m-a adus într-o stare deplorabilă, fizic și psihic. Acum, la două săptămâni distanță, simt cumva că e datoria mea să scriu și, în loc de un comunicat post eveniment oficial, în care să arăt cât de reușit a fost acest proiect în cifre și realizări, aleg să povestesc altfel, despre bune și despre rele, un fel de scrisoare deschisă, în modul meu personal.

Munca la acest festival a început cu exact un an în urmă, imediat după încheierea ediției a patra a Maramureș Balloon Fiesta, prima ediție organizată integral de mine și echipa mea, după o pauză de 3 ani în care festivalul n-a putut să fie organizat din lipsă de fonduri. La început, 100 de baloane pentru România a fost doar o idee venită din partea lui Peter, omul cu o viziune mult mai largă decât a mea, cel care încearcă să-mi insufle și mie curajul de-a crede și de a îndrăzni la un alt nivel… Loredana, hai să încercăm să aducem în România 100 de baloane cu aer cald în an Centenar, să unim aici oameni din toate părțile Europei, oameni care iubesc această lume cum o faci și tu, să fie o altfel de celebrare a 100 de ani de România. Dacă 100 de baloane se vor strânge aici din toate colțurile Europei, acest lucru va trimite un mesaj de solidaritate vizual vizibil de peste tot și va pune România pe harta lumii baloanelor cu aer cald. La început, mi-a fost greu să-mi și imaginez, mi-a fost greu să cred posibil așa ceva. Știam deja ce efort înseamnă organizarea unui festival de 20 de baloane, ce implică… așa că 100 mi se părea un număr absolut irealizabil. Dar m-am lăsat prinsă în acest miraj al unui vis greu de îndeplinit și am pornit.

Pe 1 decembrie, de ziua României, am lansat evenimentul, data lui – primul weekend din octombrie 2018 – și identitatea vizuală, creată de Lucian și Bogdan, doi dintre oamenii din echipă care, în măsura timpului lor liber, au lucrat voluntar la acest proiect.

Nu a fost ușor. Era foarte greu să și rostesc cuvinte așa de mari – 100 de baloane cu aer cald – într-o lume atât de cinică. Cei mai mulți dintre cei cu care vorbeam, zâmbeau pe sub mustață către noi, visători naivi ce eram. Nu cred că este cineva care chiar a avut încredere cu adevărat că vom reuși. Am mers în Slovenia în noiembrie la un festival de baloane, a fost prima dată când am vorbit despre planul nostru și am invitat piloți. Reacția lor, toți piloți cu mulți ani de experiență în lumea baloanelor, instructori, directori de zbor și noi, o gașcă de trei fete însoțite de Peter, venind la un festival de baloane fără un balon, fără să fim vreunul pilot, cu o invitație în mână și cu povestea unui festival de 100 de baloane… a fost ușor să mă simt copleșită de un sentiment de inconștiență și naivitate.

Dar până la urmă, ei toți, cei din Slovenia, au venit la festivalul nostru, ne-au onorat cu prezența și ne-au bucurat, până la ultimul om. Jos pălăria, prieteni din Slovenia.

În ultima zi a anului 2017, am aflat că sunt însărcinată, o surpriză pentru care nu eram deloc pregătită și care a venit peste mine ca un tren. Aproape trei luni, din ianuarie până în martie la final, am stat efectiv la pat, cu perfuzii și probleme de sănătate care-mi afectau groaznic capacitatea de a mă concentra, de a munci. Mi-era greu și să vorbesc. Am vrut de un milion de ori să renunț. E un banc. Cum să mănânci un elefant. Răspunsul – bucățică cu bucățică. În fiecare dimineață mă trezeam cu un elefant în cameră, scria mare pe el 100 baloane pentru România. Și în fiecare zi, în timp ce starea de rău, greața, mă sufoca, m-am forțat să mănânc acest elefant, îmbucătură cu îmbucătură.

Pas cu pas am încercat să construim povestea care să dea sens acestei idei. Mai multe luni am pregătit invitații și prezentări și materiale foto și video și scrisori deschise și cereri de parteneriate și sute de emailuri către piloți de baloane cu aer cald din toată Europa. Vroiam să participe la acest festival piloți pasionați de ceea ce fac, care ar veni motivați strict de dragostea pentru zbor, de întâlnirile cu prieteni, de descoperirea de locuri noi și nu de vreun câștig financiar, pentru că nu putea fi vorba de așa ceva. S-a creat, încet încet, o poveste/ pânză de păianjen în care se strângeau piloții și echipajele care doreau să participe, chiar dacă pentru cei mai mulți dintre ei era prima oară ideea de-a ajunge în România, chiar dacă nu știau că în România se desfășoară vreun eveniment cu baloane cu aer cald, pentru că suntem o țară încă la început în ceea ce privește acest sport aeronautic și drumul e foarte lung de parcurs până să ajungem la nivelul altor țări din Europa.

Încercam să nu ne punem întrebarea dacă vom reuși sau nu. Ne-am asumat ca vom încerca, sperând să putem face lucrurile bine. Fiecare pilot care ne-a confirmat prezența, ne-a încărcat sufletește. S-a creat o conexiune frumoasă cu ei. Nici unul dintre ei nu ne-a întrebat înainte „oare câți piloți aveți deja?”, nu și-au condiționat prezența în funcție de reușita noastră de a aduce 100 baloane. Fiecare a pus o piuneză a țării lui pe harta noastră și încet harta s-a umplut. Pe la începutul lui iulie, aveam vreo 50 de piloți înscriși. Era uimitor deja. 50 de echipe dispuse să doneze o săptămână din timpul lor, să traverseze Europa pe banii și riscul lor, să vină în Maramureș pentru Centenarul României. Totuși timpul scurt rămas nu prezicea niște rezultate încurajatoare, chiar dacă zi de zi asta făceam, comunicam într-un mod foarte persistent cu piloți și echipe, încercând să atingem numărul 100.

În luna aprilie, Consiliul Județean Maramureș a devenit partener la organizarea festivalului și a depus o aplicație pentru finanțare la Ministerul Culturii și Identității Naționale. În luna iulie am putut trimite un mesaj fiecărui pilot înscris: „Avem vești fabuloase! Vom putea deconta costurile aferente călătoriei voastre până în România și retur! Convingeți un prieten pilot, dintr-o altă țară europeană, să participe și el!”. Știam atunci că prin cei 400.000 lei aprobați vom putea asigura, cel putin parțial, transportul internațional al echipelor, din țările lor până în Maramureș și retur. Aceasta a fost șansa noastră să dublăm numărul echipelor participante și să ajungem la 100. Acest ajutor a fost esențial pentru cele mai multe echipe, având în vedere distanțele mari pe care urmau să le parcurgă ca să ajungă în România. S-au înscris echipele din țările mai îndepărtate, Finlanda, Suedia, Franța, Spania, Rusia. Echipa din Spania, ca să poată participa, a călătorit timp de patru zile dus și patru zile întors, cu mașina cu remorca în care aduceau balonul cu aer cald. Costurile lor de transport s-au ridicat la 2300 de euro, constând strict în combustibil, taxe de autostrăzi, cazare și masă pe drum. O parte din această sumă a fost decontată prin finanțare, diferența am achitat-o noi.

Nici o echipă nu a fost plătită ca să vină, nimeni nu a primit un onorariu. Toți au participat voluntar. A fost un efort considerabil de timp, energie, bani din partea lor. Noi le-am acoperit tuturor echipelor costurile de transport până în România și toate cheltuielile de masă, cazare, gaz de zbor în Maramureș, dar nu am plătit vreun onorariu cuiva.

Munca uriașă a fost, în paralel, pe mai multe fronturi. Pe lângă provocarea de a convinge 100 piloți și echipe să participe, la fel de mare au fost eforturile de-a asigura financiar evenimentul. Bugetul festivalului a fost tăiat la sânge până la suma absolut necesară de aproximativ 180.000 euro. Cu doar 85.000 euro asigurați, ne-am confruntat cu un tsunami financiar înfricoșător. Timp de un an am bătut la sute de uși. Instituții publice, ministere, mediul privat. Am fost la zeci și zeci de întâlniri și ședințe, la evenimente în toată țara, din Baia Mare până la București. Ușile ni s-au închis în față. Woow, ce eveniment spectaculos, woow, n-a mai fost în România așa ceva, foarte frumos, bravo pentru curaj, vă dorim succes. Cam astea erau reacțiile. Nimic concret. Mi-a spus cineva, un om de sus dintr-o companie – Loredana, mult curaj naiv trebuie să ai ca să crezi că poți face așa ceva acolo, în Maramureș, așa departe de București. Mda, curaj, iresponsabilitate, cum s-o fi numind, asta făceam, sau cel puțin încercam.

Doi oameni am muncit la acest proiect full time un an de zile și încă o mână de oameni au participat parțial, dând voluntar din timpul lor liber organizării evenimentului. Munca patriotică, absolut voluntară, timp de un an de zile, fără să știm dacă o să reușim, dacă o să putem acoperi costurile, dacă o să ieșim pe plus sau pe minus, a fost modalitatea în care noi am celebrat, în mod real și asumat, Centenarul României.

În 28 august, după o sarcină extrem de grea, cu foarte multe probleme și drumuri la spitale din România, am născut natural o fetiță. Până la festival mai era o lună și nu aveam NICI UN sponsor încă. Situația era extrem de critică și demoralizatoare. În luna care a urmat, cu un copil nou născut în brațe și cu o mână pe mouse am încercat să ducem la capăt organizarea. Ne simțeam tot mai copleșiți, dar nu aveam de ales. Și nu o spun ca pe o cerere de milă sau compasiune, ci pentru a explica dimensiunea efortului pe care l-am depus.

Am pregătit un program de 5 zile pentru piloți: o zi de deschidere oficială în Baia Mare – Primăria Baia Mare a susținut financiar această zi – cu primirea și înscrierea echipelor, o paradă a mașinilor cu baloanele cu aer cald, o acțiune în Piața Revoluției, o cină festivă. Apoi o zi dedicată echipelor, cu un zbor liber deasupra Țării Lăpușului – între satele Rogoz și Lăpuș – și o zi de explorare a Maramureșului rural. Am făcut o hartă cu 8 puncte de vizitare – ateliere meșteșugărești de țesut și cioplit, atelier de gătit, pregătire caș la stână de oi, vizită la cazan, Biserica de lemn din Rogoz, patrimoniu UNESCO, Mănăstirea Ruoaia din Lăpuș, etc. Piloții și echipele au putut să intre în contact direct cu oamenii, cu obiceiurile și tradițiile, să simtă spiritul locului. Ziua s-a încheiat cu o masă la căminul cultural din comuna Lăpuș, cu joc și voie bună, seară organizată frumos de toată comunitatea locală, oamenii satului care s-au unit pentru a oferi oaspeților sentimentul că sunt bineveniți. Vineri, sâmbătă și duminică, au fost zile de festival desfășurate pe aerodromul Aeroclubului Baia Mare, deschise publicului larg, cu zboruri libere și o sesiune de zbor ancorat, duminică după amiaza, cu ateliere pentru copii, teatru, târg al artiștilor. Sprijinul logistic oferit de Aeroclubul Baia Mare și de Aeroportul Maramureș a fost extrem de necesar și important.

Pe parcursul ultimelor luni dinainte de festival, de toate rezervările de bilete pentru zbor, discuții cu cei care doreau să experimenteze un zbor la festivalul nostru, s-a ocupat Gabriela, membru voluntar în echipa de organizare, în timpul ei liber, de după job-ul full time pe care-l are. Muncă foarte multă, într-o continuă dorință de-a explica și oferi celor interesați toate informațiile necesare. În luna iunie am dat drumul primelor rezervări de bilete și apoi, pe măsură ce aveam confirmarea participării a mai multor echipe și știam că urma să avem locuri de zbor, am putut să oferim mai multe sesiuni de rezervări de bilete, chiar până în timpul festivalului.

De partea de grafică și identitate vizuală a evenimentului s-au ocupat, la început Bogdan și Lucian, apoi Alexandra și Lucian (responsabil integral de site-ul maramuresballoonfiesta.ro), într-un efort care a devenit, în ultima perioadă, extrem de obositor, ei fiind implicați tot așa, voluntar, în timpul liber. Asociația Nod, prin Ileana și Ionuț, a fost responsabilă cu organizarea târgului Maramureș Balloon Fiesta unde s-au adunat sub aceeași umbrelă producători locali și artiști care au creat lucruri cu specificul festivalului. Diana și Kinga au fost fotografii oficiali ai festivalului și au susținut parcursul organizării festivalului cu ceea ce s-a putut.

În timpul festivalului toți ne-am unit într-un efort supraomenesc, Gabriela, Lucian, Alexandra, Diana și Ionuț, Kinga, Ileana și Ionuț, Gabriela (contabila noastră) și grupul de voluntari – Alexandra, Guler, Flavia, Mădălina, Roxana, Nicoleta, Julienne, Thomas, Alexandru, Bogdan, Cătălin, Raul. Fiecare a făcut ceea ce era nevoie și nu ținea neapărat de sarcinile personale, într-un ritm crunt și o presiune extremă, încercând să facem față încă un pas și încă unul. Fiecare s-a depășit pe sine pentru a ține pasul, dar s-au creat și multe frustrări și nemulțumiri și supărări și dezamăgiri, de toate părțile, unele, poate, ireparabile. Am convocat o locomotivă cu 100 de vagoane și abia reușeam să punem șinele în fața trenului, o secundă înainte de momentul trecerii. Efortul a fost uneori zdrobitor, dar totuși le-am pus și pasagerii zâmbitori ne făceau cu mâna când treceau.

La fiecare pas am întâmpinat situații critice, de la unde și cum cazăm toți cei 398 de oameni care au venit în Maramureș din toată Europa, până la cum îi hrănim, de la cum alimentăm sute de butelii cu gaz în timp util pentru zboruri, cum gestionăm publicul participant, cum organizăm logistic terenul festivalului și mai ales, cum asigurăm toate costurile imense ale festivalului. Absolut toate au fost provocări care ne-au stors până la ultima suflare. Peter și cu mine am ajuns aproape ne-oameni, făceam totul mecanic, pe repede înainte, sub o presiune îngrozitoare, obligați să ținem totul împreună. Relația noastră a fost crunt pusă la încercare în timpul festivalului, epuizarea și presiunea transformându-ne în niște călăi, unul pentru celălalt.

Responsabilitatea financiară (și organizatorică) a revenit strict pe umerii noștri, doi oameni, Peter și cu mine. Noi ne-am asumat întreaga răspundere. Aveam în față o situație financiară catastrofală: ca să putem acoperi costurile aveam nevoie de parteneri care să ne susțină, dar și de zile de festival în care să se zboare cu pasageri la fiecare sesiune de zbor, la capacitate maximă a baloanelor. Ceva aproape imposibil, să zboare toate baloanele, să nu se anuleze vreo sesiune de zbor din cauza vremii.

Publicul participant la festival a avut parte de o experiență unică. Cerul Maramureșului a fost colorat timp de câteva zile cu 100 baloane cu aer cald. Mii de oameni au venit să vadă acești uriași inofensivi și dătători de bucurie și emoție. Încântarea a fost la cote maxime. Dar unii dintre ei, prea mulți, ar fi aruncat cu pietre în mine, dacă li s-ar fi dat voie. Aruncau, oricum, cu pietre verbale, am primit atâtea jigniri și reproșuri că nu știu cum am să mă curăț vreodată de ele. Și pentru ce? Că e de stat la rând pentru bilete de zbor ancorat, că nu-i programul așa cum fiecare și-ar fi dorit, că traficul pe șosea e aglomerat, că… orice. Absolut orice. Oricât ai încerca să faci lucrurile bine, oricât ai oferi, cineva oricum va fi nemulțumit. Chiar dacă teoretic toți știm asta, tot e greu de gestionat când asta întâlnești la fiecare pas.

Din partea piloților am primit extrem de multe aprecieri și suntem recunoscători pentru eforturile lor de a ajunge și a participa la evenimentul nostru. Cei mai mulți au fost recunoscători și bucuroși să participe la festival, dar au existat și câteva situații dezamăgitoare. Piloți care n-au respectat programul. La fiecare sesiune de zbor, erau piloți care nu se prezentau. Nu veneau. Că alegeau să doarmă, să plece să zboare din alt loc – lucru deloc acceptabil – sau să facă cine știe ce altceva decât să respecte programul. Situațiile aceastea ne făceau probleme, automat aveam locuri mai puține la zbor, ceea ce genera presiune și stres pe noi să putem mulțumi pe toți cei care au plătit pentru bilete. Din lipsă de locuri pe care credeam că pot să mă bazez și mă trezeam fără ele, nu puteam plasa oamenii în nacele, nășteam conflicte și nemulțumiri. M-a dezamăgit faptul că a trebuit să fiu într-o continuă muncă de lămurire a unor piloți că trebuie să respecte programul și indicațiile primite la ședințele tehnice, pentru buna desfășurare a festivalului.

Am simțit că nu primim susținerea care era firesc să fie pe parcursul lunilor dinainte de festival, nici de la oameni, nici de la companii, dar s-au creat multe așteptări. Mie ce-mi iese din asta – era întrebarea obligatorie, fie din partea unei firme, fie din partea unei persoane. Lucrul care a contat la modul general, acesta a fost… eu ce câștig?! Pentru ca media din România să ne susțină a trebuit să depunem eforturi mari, prea mari pentru un eveniment care ar fi trebuit să fie susținut din oficiu, pentru ceea ce el înseamnă pentru Maramureș și România. ENEL e singura companie națională care a decis să fie partener al evenimentului, în timp ce companiile din zona Maramureșului mi-au închis ușile în față. ATP Exodus ne-a fost partener de transport, un sprijin binevenit, mașinile pe care ei ni le-au dat să le folosim chiar ne-au ajutat mult. Inside Media, partenerul nostru pentru tot ceea ce înseamnă tipar, ne-a fost sprijin și anul trecut și anul acesta, cu o atitudine foarte pozitivă și mereu promptă. 

Un festival de 100 de baloane cu aer cald în România, nu-i deloc puțin lucru. Toți oamenii aceștia care au venit în Maramureș din toată Europa, au plecat de aici ca viitori ambasadori ai noștri. Modul în care au fost primiți aici, modul în care festivalul s-a desfășurat, a făcut ca România să fie pusă pe harta festivalurilor de baloane cu aer cald. România s-a alăturat țărilor care organizează festivaluri mari. Anul acesta, Lituania a sărbătorit 100 de ani de independență tot așa, cu un festival de 100 de baloane cu aer cald. Polonia și-a dorit, în luna septembrie, să sărbătorească 100 de ani de Polonia, tot cu 100 de baloane, dar a renunțat, din lipsă de fonduri. România, Maramureș, a reușit.

S-au înscris fix 100 de baloane, echipa cu numărul 100 s-a înscris în ziua de sâmbătă, 29 septembrie 2018. Din 7 sesiuni de zbor programate – 6 sesiuni de zbor liber și 1 sesiune de zbor ancorat – s-au zburat 7 sesiuni, un fapt extrem de rar și foarte apreciat de către piloți în cadrul festivalurilor de baloane cu aer cald. Condițiile atmosferice au fost potrivite, vântul și temperatura perfecte pentru zbor. Pentru toate zilele de festival aproximăm un public de peste 20.000 de oameni, dintre care mai mult de 10.000 au fost prezenți în ziua de duminică, la zborul ancorat, moment cheie al evenimentului 100 baloane pentru România.

Am recunoștință pentru hotelurile care mi-au venit în sprijin, Seneca, baza noastră de desfășurare, Drurelax, Rivulus, Șuior și Rustic Baia Sprie. Instituțiile publice: Poliția Județeană Maramureș, Poliția Rutieră Maramureș, Primăria Târgu Lăpuș, Primăria Lăpuș, Primăria Tăuții Măgherăuș, Jandarmeria Maramureș, ISU – Maramureș, Serviciul Ambulanța Maramureș, Poliția Transporturi Maramureș, etc. Teatrul Baia Mare, prin Teatrul de Păpuși Baia Mare, oferind spectacolele pentru copii în zilele de festival, pe podeaua noastră de lemn construită în jurul fusului. Comunitatea din Lăpuș, cu o susținere formidabilă, toți oamenii de acolo s-au mobilizat ca ziua petrecută în Țara Lăpușului să fie una memorabilă. Aeroclubul României a fost responsabil cu partea tehnică legată de siguranța zborurilor în cadrul festivalului, prin directorul de zbor al festivalului, Dan Chiriac.

Ministerul Culturii și Identității Naționale, prin Consiliul Județean Maramureș, a asigurat parțial costurile de transport internațional ale echipajelor și costurile de cazare și masă în Maramureș pentru cele 398 de persoane venite din 24 de țări europene. Procesul de decont, deși unul birocratic foarte greu, a fost cu bine dus la final și simt să spun un mulțumesc în plus echipei de contabilitate a Consiliului Județean, care a depus eforturi considerabile pentru întocmirea cu acuratețe a tuturor dosarelor. Toți banii, până la ultimul leu, s-au folosit strict pentru echipele participante, așa cum era prevăzut în contract, pentru transportul lor internațional decontul fiind realizat încă în perioada festivalului, ca fiecare echipă să poată pleca acasă cu costurile acoperite.

Piloții și echipele participante la festival au venit din 24 de țări europene: Finlanda, Suedia, UK, Spania, Franța, Elveția, Croația, Olanda, Cehia, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Slovacia, Austria, Ungaria, Rusia, Ucraina, Moldova, Belarus, Macedonia, Bulgaria și România. Un pilot a venit din Japonia, fără să-i decontăm transportul, atât de mult și-a dorit să fie alături de noi, să participe la festival.

Despre plus valoarea pe care acest festival a adus-o Maramureșului și României, cred că vorbesc de la sine mărturiile participanților, ale piloților și echipelor, modul în care au fost impresionați, deschiderea lor acum spre alte festivaluri din România, plus valoarea pentru Aeroclubul României, ca instituție de bază a acestui sport aeronautic, dar și publicul participant care a putut să se bucure de ceva absolut fenomenal, cerul Maramureșului colorat cu baloane cu aer cald și comunitățile locale care au putut să arate ce au frumos și valoros.

Ne-am dorit să oferim bucurie. Să aducem lumea baloanelor cu aer cald aproape de oameni. Ne-a ieșit. Mii de oameni s-au bucurat. Piloți din toată Europa au fost încântați. Dar asta ne-a stors de toate puterile și ne-a adus multă tristețe și dezamăgire. Am stabilit un standard, cum mi s-a zis. Sper acum doar că tot acest efort se va concretiza în niște rezultate. De rezultate financiare nu poate fi vorba, Peter și cu mine încă ne zbatem să acoperim toate costurile festivalului și lucrurile n-au ajuns încă nici măcar pe zero, zilnic sunt plăți de făcut. Rezultatul ar trebui să se regăsească într-un viitor în care lucrurile să se facă mai ușor. În care un astfel de eveniment să poată fi organizat fără un asemenea efort. Ca oamenii, companiile, să vină spre noi, să ne sprijine. Companiile se plâng de faptul că românii valoroși pleacă cu sutele de mii în străinătate, căutând o viață mai bună. Personal, nu știu cum aș fi putut concepe un proiect pentru celebrarea Centenarului mai dedicat publicului și Maramureșului, României, mai puternic, mai inovativ, mai civic, mai european și totuși… se pare că se face o confuzie: să speculezi Centenarul, nu înseamnă să-l cinstești. Noi chiar l-am cinstit. 

Gustul amar pe care-l am acum e îndulcit de zecile de feedback-uri frumoase pe care le primesc de la participanți, piloți sau public, de miile de poze care arată o lume fabuloasă, colorată, plină de magie, cu mii de oameni care s-au bucurat și au trăit o experiență absolut specială. Vom încărca fotografii și pe site-ul festivalului, deocamdată postăm albume cu fotografii pe pagina noastră de facebook, aici: Maramureș Balloon Fiesta!

Mulțumesc mult pentru răbdarea de a fi citit toată povestea festivalului 100 baloane pentru România. Fotografia de mai jos am făcut-o cu telefonul, în dimineața de duminică, ultima zi de festival, într-un moment în care încercam să-mi adun gândurile și m-am oprit o clipă și doar am privit magia din jurul meu.