În urmă cu o săptămână am trăit o experiență unică la cursul de Public Speaking cu Melania Medeleanu la București.
Două zile într-un grup de oameni diferiți, din medii foarte diferite, cu așteptări diferite. Nevoia de a controla – sau mai bine spus – de a gestiona și folosi emoțiile într-un mod constructiv, nevoia de structurare mai bună a unui discurs, nevoia de încredere mai multă în capacitatea de-a vorbi în fața unei mulțimi de oameni, etc. Multe așteptări și diferite. Și totuși, atât de asemănătoare.
Cursul Melaniei e o ca o scenă de teatru unde spectatorii sunt, de fapt, actori, schimbând rolurile între ei, fiind, rând pe rând, în roluri principale, în roluri secundare sau în rol de public. Și Melania e un excelent regizor care leagă magistral momentele într-un tot unitar. Într-un mod aproape în totalitate practic, cu multă voie bună, Mel te poartă într-o călătorie. De la tine, omul închis și reținut, care, deși își dorește (sau îi e necesar) să fie acolo, are și o rezistență la nou, la necunoscut, la nefamiliar, ajungi la finalul călătoriei un alt om și nu, nu-i prea mult spus. Îți zici de multe ori pe parcurs chestii de genul – ahh, uite, ăsta e un mod bun de abordare, uff, nici nu m-am gândit că aș putea pune problema așa, hai, că nu-i chiar așa rău să spui ce simți în fața unui grup de oameni, da, măi, munca mea e valoroasă și merit să fiu mândru de ea, etc. Înveți multe despre tine însăți și, mai ales să ai curaj să accepți provocarea de a vorbi în public.
Nu doar că mi-a plăcut, ci a fost foarte util și necesar. M-am simțit pe rând, în multe feluri. Inconfortabil, nesigură, relaxată, încrezătoare, rușinată, bucuroasă, întrebătoare, uimită, curioasă, emoționată. Am înțeles ce nu făceam bine în discursurile mele. Am înțeles cât de importantă e perioada de pregătire, cât de mult contează să structurezi bine ideile. M-am bucurat să înțeleg că emoția și frica sunt valoroase și că trebuie folosite pentru a da plus valoare discursurilor. Am văzut cât de mult înseamnă atitudinea, gesturile, tonul, limbajul nonverbal.
Întâlnirea cu Mel nu-i doar o lecție de public speaking, ci o lecție de viață. Cel mai important lucru cu care am plecat de la București e încrederea. Încrederea că am de ce să fiu mândră de omul care sunt, de modul în care felul meu de a fi și de a trăi lucrurile se reflectă în proiectele la care lucrez. Că e un privilegiu să pot vorbi oamenilor despre ceea ce simt, cred și fac. M-am uitat la mine cu mai multă înțelegere și blândețe și, după timpul petrecut cu Mel, îmi repet zi de zi această frază – e firesc ca viața să fie formată și din bune și din rele, dar aleg să mă concentrez pe lucrurile bune și frumoase din viața mea, că-s multe, da.
Știu, un gând negativ are nevoie de cinci gânduri pozitive ca să poate fi alungat, și e muncă multă aici, că te dezveți greu de obiceiuri de o viață. Dar știu că pot și pas cu pas, fac asta. Pentru că totul se învață, dacă ai deschidere și determinare. Am multe frici și multe resentimente față de multe lucruri, dar cum Mel a zis – ai trecut și treci prin multe, ca un purgatoriu, dar, Loredana, e timpul să te bucuri, e timpul să privești spre ceea ce ești, spre ceea ce ai de construit. Asta încerc, zi de zi, să mă bucur și să iau lucrurile un pic mai ușor. Să învăț că nu fricile mă definesc, ci modul în care le fac față. Știu că sunt un om curajos, nu pentru că nu am frici, ci pentru că le înfrunt. Știu că sunt un om bun, nu pentru că nu greșesc, ci pentru că mă străduiesc mereu să fac bine. Și da, vreau să văd și să îmi dau voie să simt mai mult bucuria din călătoria vieții mele.
Mulțumesc, Mel, prețios tare ce mi-ai oferit. Mulțumesc, oameni frumoși.
Aici e discursul Melaniei la TEDx Cluj, oferiți-vă 11 minute valoroase tare, vizionându-l.