Şi ni s-a scurs printre degete încă un an…

… iar noi am asistat neputincioşi…
Mi se pare că prea ne cramponăm de noaptea asta ce urmează. Ţinem mortiş să o sărbătorim cât mai cu fast. Mâncare multă, băutură gârlă, artificii spectaculoase, chef mult şi voie bună fără număr, fără număr. Ce sărbătorim, de fapt? C-am mai supravieţuit unui an? Sau, ne dorim să trăim noaptea asta cât mai mult posibil, să fie cât mai lungă pentru că ne dă, aşa, senzaţia că mai putem ţine, un pic, timpul în loc, că prea iute se adună anii în desaga trecutului? Bem pentru necunoscutul ce urmează? Pentru că, neştiind ce ne-aşteaptă, ne permitem să sperăm? Ce-o fi făcând noaptea asta atât de specială?
Eu, de ceva vreme, nu mă mai bucur că se duc anii. I-aş vrea mai lungi, desigur, sau, din când în când, măcar încetiniţi. Sfârşitul unui an şi începutul altuia nu-i decât o simplă trecere, de la prezentul de azi, la prezentul de mâine. Nu simt nevoia să trăiesc noaptea asta altfel decât pe celelalte şi, în nici un caz, făcând excese. Decât un chef nebun în noaptea dintre ani aş prefera o stare de bine pe întreg parcusul anului.
Asta vă doresc şi vouă! Să vă fie bine! Să trăiţi intens, să vă bucuraţi profund, să descoperiţi drumuri noi, să alergaţi spre culmi. Să aveţi un an plin. Plin de viaţă.
” Am devenit propria mea versiune de optimist. Dacă nu pot să intru pe o uşă, încerc pe alta – sau îmi fac eu o uşă a mea. Ceva minunat se va întâmpla, oricât de cenuşiu ar fi prezentul. ” – o spune R. Tagore. Am decis să închei şi eu aşa, într-un ton mai optimist! Toate bune, tuturor! ( şi nu uitaţi să veniţi mâine pe aici, să-i spuneţi Frmshk-ăi, blogului, La mulţi ani, împlineşte un an! vă primesc şi mahmuri, desigur! )