Zăpada care s-a aşezat toate săptămânile astea, aşa, cu o trufie ce părea nesfârşită, lăsând impresia că are de gând să stăpânească multă vreme totul în jur, a fost azi înfrântă în doar câteva ore de o ploaie molcomă, tăcută şi măruntă. Dimineaţă, zăpada încă trona nestingherită. Seara m-au întâmpinat drumuri spălate, trotuare eliberate şi iz de iarnă învinsă. S-o fi străduind ea, zilele ce urmează, să îşi ia revanşa dar e, clar, începutul sfârşitului.
Aş vrea ca şi problemele să se topească tot aşa, ca şi zăpada. Ca şi tristeţile să ne fie spălate de ploaie. Să ni se scurgă din suflet, printre degete şi apoi să-şi croiască drum spre neant. Să ne lase sufletele eliberate, uşoare, entuziaste. Aş vrea să putem alunga mai uşor amărăciunile ce se încăpăţânează să ni se încolăcească-n jurul fiinţei.
Ştiu, e firesc să nu câstigăm mereu. Dar unele înfrângeri au un gust prea, mult prea amar…
0
Articol anterior
4 comments
daca ploaia ne-ar spala tristetile, am fii cu totii fericiti. Cred ca ploaia spala doar ceea ce dai tu deoparte, lucrurile la care vrei sa renunti
păi vreau să renunț la așa de multe. ce fac? le scot în drum? și sper să le măture o vijelie puternică? 🙂
Eu nu vreau ca problemele sa se topeasca precum zapada, pentru ca nu vreau sa le tarai pretutindeni, precum noroaiele care napadesc acum strazile.
Mda. Dar, uite, și noroaiele au înghețat… 🙂
Comments are closed.