Știu, să fii diferit poate fi, în aceeași măsură, un atu, cât o povară. Depinde cum te simți, tu cu tine, cum lași pe cei din jur să te perceapă, cum simți tu însuți ceea ce te face să fii……
lupta
-
-
Când nu mai crede? Când nu mai simte? Când nu mai poate? Când nu mai vrea? Când nu mai speră? Când nu mai luptă? Ai zice că un om nu e înfrânt decât în ultima clipă a vieții lui. Cât…
-
Zăpada care s-a aşezat toate săptămânile astea, aşa, cu o trufie ce părea nesfârşită, lăsând impresia că are de gând să stăpânească multă vreme totul în jur, a fost azi înfrântă în doar câteva ore de o ploaie molcomă, tăcută şi…
-
Am auzit cuvintele astea de multe, de foarte multe ori. Le-am desconsiderat, cred, de şi mai multe ori. Că oamenii nu învaţă decât din propriile trăiri, trecând ei înşişi prin diferite experienţe, e cumva firesc. Pe de altă parte, dacă…
-
Frâiele vieţii noastre nu ne aparţin nouă, cu adevărat. Îndiferent dacă credem sau nu în existenţa unui Dumnezeu care mânuieşte după voia proprie sforile care ne creionează viaţa, ce e cert e faptul că nu suntem noi cei care decidem ce…
-
Prezumţia de nevinovăţie… Orice persoană merită să i se acorde? Ce se întâmplă când cei apropiaţi, persoane care se presupune că ne cunosc, ne judecă fără să ne dea ocazia să ne explicăm faptele? Când faptele noastre sunt greşit înţelese?!…
-
Nu obişnuiesc să vorbesc despre bani, cel puţin, nu pe blog. Mă străduiesc să nu asociez problemele mele cu lipsa banilor. Încerc să fac diferenţa între lucruri – cele importante, şi cele care nu merită menţionate. Desigur, din punctul meu…
-
Se zice că toate se întâmplă cu un rost… că nu-l înţelegem, poate, la timp dar că el e acolo. Ok, aşa o fi, însă pe mine explicaţia asta nu mă împacă. Nu mă face să simt mai puţin sau…
-
Cică nu trebuie să renunţi decât atunci când nu mai ai altă opţiune. Dar când se termină opţiunile? Cum ştii că e prea mult? Si de ce nu renunţăm? Pentru că, în mintea noastră, renunţarea înseamnă înfrângere? 0
-
Cu o pereche de role în picioare, cu vocea lui Cristi Minculescu răsunându-mi tumultos în urechi, alinându-mi sufletul, cu o puzderie de stele înfrumusetând infinitul întunecat de pe umerii mei, am pornit, evadând în noapte, mână în mână cu melancolia,…
- 1
- 2
