Libertate cu gust de primăvară…

Azi, după patru zile de detenție în spital- ei, da, privarea de libertate e, pentru mine, ceva extrem de greu de îndurat – libertatea avea gust de primăvară.  
Plimbându-mă pe străzile însorite ale orașului (ce altceva mai bun poți face cu o oră din viața ta, după o astfel de experiență, decât să-ți lași sufletul mângăiat de un soare prietenos și să te bucuri că poți să rătăcești pe străzi cu mâinile în buzunare, furișat în spatele ochelarilor de soare?) mi-am dat seama că primăvara a sosit în lipsa mea. Mi-o fi bătut ea insistent la ușă dar nu era nimeni să-i răspundă, doar eram plecată în lumea întunecată a stărilor febrile și-a mirosului pregnant de antibiotice.
Chiar dacă eu am lipsit de la prima întâlnire, se pare că primăvara m-a iertat și-i sunt tare recunoscătoare. S-a instalat liniștit, alungând frigul de care-mi aduceam eu încă aminte, învăluind totul în adieri călduțe și jucăușe. Gata. Natura e în perioada ei de resuscitare și nu mai e mult pâna la prima explozie de viață.
Primăvară, bine ai venit!