Bere Gratis. Pe gratis dar fără bere…

În seara asta am fost dezamăgită de orașul ăsta, de oamenii din el, de indiferența, de nepăsarea, de lipsa de implicare. De tot. Mi-a fost rușine că fac parte dintre ei. Ce prostie! Să te plângi că nu primești și, atunci când ți se dă, să rămâi total impansibil.
La Baia Mare evenimentele la care poți participa sunt cele care se nimeresc să fie, nicidecum cele la care, dintre multe altele, alegi să participi. Suntem cam ca și capitala în comparație cu Londra, să zicem. Sau, mai rău. Aici vin trupe sau artiști, când și când, apoi mai e câte o piesă de teatru, câte un spectacol de circ, câte un recital de orchestră, o expoziție sau un târg. De ceva. Din toate punctele de vedere, e slăbuț. Da, eu sunt între oamenii care suferă din această cauză, oameni care resimt lipsa de activitate culturală/artistică destul de rău.

Dar… uneori, se mai întâmplă. Mai vine o formație – au fost, de curând, Vama (ei au piesa Epilog care e ceva aparte pentru mine :p) și Brenciu, apoi Tudor Gheorghe cu rapsodiile lui și, în seara asta, Bere Gratis. Concert gratuit, în incinta Mall-ului orașului. Trebuia să înceapă la ora 19, ora la care, puștiu’ și cu mine ne-am poziționat strategic într-un loc „bun” temându-ne de-o prea mare înghesuială, na, doar concertul e gratuit, poate să vină tot băimăreanul, nu? Ei, la ora aia de-abia se apropiau timid de scenă vreo zece oameni. La ora 19 jumate, când băieții din trupă au urcat pe scenă, publicul era unul cumplit de sărac. Undeva în jur de o sută de oameni, număr care s-a și micșorat pe parcursul concertului. Băi, credeți-mă, mi-a fost rușine de băieții ăștia care au venit ditamai distanța, să ne cânte nouă și au găsit aici, ce? Aproape nimic. Cum o fi să urci pe-o scenă și să cânți pentru o mână de oameni, o fi la fel cum e când e sala arhi plină? N-or și avut și ei, în seara asta, ca și mine, un sentiment de cruntă dezamăgire? Măcar eu n-a trebuit să mă prefac în fața nimănui. Ei au trebuit să pară încântați că sunt aici, printre noi… or fi și fost?

M-am simțit, în seara asta, printre oamenii ăștia care, pe lângă faptul că erau plictisiți, asistau la concert cu o pasivitate de-aia, de mers la cinema și, încă la un film prost. Nu tu fredonat piese – ei, da, chiar aveam impresia că doar eu le știu versurile, câțiva copii din apropiere se uitau ciudat la mine, unul dintre ei chiar și-a făcut semnul crucii, serios! ce s-o fi gândit? uite-o și pe tanti asta ce se dă în spectacol! – nu tu bătut din palme, nu agitație, nu trăire, nu, nimic. Sec, pur și simplu, sec. Ce-or fi vrând oamenii, oare, dacă nici evenimentele gratuite nu le mișcă fundurile din fața televizoarelor? De unde atâta pasivitate, de unde atâta lipsă de freamăt, de clocot?
Și-apoi… pentru mine, Bere Gratis, muzica lor, are o poveste. Una de apropiere, de sentimente, de tinerețe și naivitate. Bere Gratis a fost, vreme îndelungată, punte de legătură între suflete și muzica lor avea o semnificație aparte. ” Eu nu am să te las să ajungi o amintire ” s-a dovedit a fi cumplit de dificil de pus în practică și puntea de legătură s-a rupt lăsând în urmă tristețe multă, neîmpăcare și nostalgia a ceea ce credeam că poate fi – nostalgia străzilor albastre. Dar Bere Gratis și piesele lor pe care le am în lista player-ului mi-au rămas aproape de suflet, le fredonez des și da, mi-aduc aminte întotdeauna de apropierea aceea. Care îmi lipsește, de care mi-e dor dar pe care, rațional, o conștientizez pierdută. Pentru că așa e viața.

Bere Gratis a rămas (cu mine) și eu mă bucur că i-am avut în seara asta aici, chiar dacă a fost bucuria înjumătățită de tristețe. Tristețea de-a nu fi simțit că am avut și noi, ca oraș, ceva de oferit. Of.